După 9 luni în care minoritatea celor 17 consilieri judeţeni ai PNL a fost egala majorităţii UDMR-PSD-ALDE, rămasă din septembrie 2017 tot în 17 reprezentanţi prin excomunicarea fostei preferate a şefului PSD Bihor, Ioan Mang, "parlamentul" bihorean a revenit săptămâna trecută, aşa cum a decis Curtea de Apel, la formula rezultată din alegerile locale de acum două veri. Miercuri, cu doar un vot împotrivă şi o abţinere, a fost validat cel de-al 18-lea echipier al alianţei, PSD-istul salontan Adrian Szatmari.

Coaliţia celor trei partide a înregistrat, însă, o victorie doar aparentă. La capătul celor 9 luni în care singura ei producţie a fost seria de acuze contra boicotului opoziţiei, puterea se va trezi, de fapt, într-o situaţie nefericită: nu va mai avea pe cine da vina că nu-i ies "proiectele". Abia de acum se va vedea că tustrei "împăraţii" judeţului sunt goi.

Căci care le sunt "proiectele"? Păi, să le luăm pe rând. Drumul Apusenilor? A fost început de administraţia precedentă, iar cea actuală abia l-a urnit până la licitare. E suficient să fie admisă o contestaţie, fie de către autoritatea naţională, fie de către judecatori, că alianţa îşi poate lua gândul chiar şi de la poza cu tăierea panglicii la... începerea lucrărilor. Redeschiderea Muzeului Ţării Crişurilor? La fel, proiectul a fost gândit de Alexandru Kiss, pornit de Radu Ţîrle şi continuat de Cornel Popa.

Proiectul strategic? Altă snoavă! După ce i-a schimbat sensul şi conţinutul iniţiale (proiect integrat de infrastructură rutieră, turistică şi medicală) într-unul exclusiv medical, actuala conducere n-a reuşit să facă ceva coerent, aşa că deocamdată stă înfipt în gard, blocat nici nu se ştie în ce stadiu. Cert e că, şi dacă prin cine ştie ce negocieri de culise va fi opintit din nou, nu poate fi implementat până în 20-20. Mai rău e că din noua variantă a fost scoasă partea cea mai importantă, dotarea Centrului Oncologic din Oradea cu al doilea accelerator de particule, doar pentru că fostul ministru Florian "Dottore" Bodog a promis unul din partea Ministerului Sănătăţii (apropo, se aude că, până la urmă, va veni acest al doilea aparat, dar va fi chel ca un Logan fără navigaţie şi sec ca o şaormă fără carne, adică fără CT).

Ce-ar mai fi? Cursele aeriene externe din Oradea, despre care - după plecarea Ryanair fără nicio penalizare, fiindcă doar în folosul companiei a fost semnat contractul - preşedintele CJ tot promite noutăţi "din două în două săptămâni"; implementarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor, întârziat deja cu doi ani, dar de care nimeni nu mai zice nimic; pistele pentru biciclişti spre Apuseni, complet uitate; reabilitarea Policlinicii, încremenită în SF-uri viitoare şi fără finanţare; asfaltarea tuturor drumurilor din pământ, operaţiune pe cât de nefezabilă, pe tot atât de inutilă.

Abia de-acum, zic, când "pacea" s-a lăsat peste CJ, pot bihorenii să-şi dea seama ce-au în frunte. Un fel de Mobră, ca pe vremuri, care producea mai multă gălăgie decât deplasare. Mult zgomot pentru nimic.