- Instanțele române nu pot folosi interpretarea dată de Înalta Curte legii penale mai favorabile pentru a închide, prin prescripție, dosarele privind fraude grave care afectează banii Uniunii Europene, a decis joi Curtea de Justiție a UE
- Hotărârea, pronunțată în cauza „Lin II”, vine într-un dosar în care Curtea de Apel Oradea constatase prescrierea răspunderii penale a unui administrator acuzat de complicitate la evaziune fiscală
Potrivit comunicatului CJUE, cauza privește administratorul a două societăți comerciale, acuzat că a emis facturi fiscale fictive pentru ca o a treia firmă să își reducă baza de impozitare.
Potrivit comunicatului instanței europene, prejudiciul total produs bugetului de stat a fost de 268.536 lei, echivalentul a aproximativ 59.304 euro, iar TVA eludat s-a ridicat la 163.656 lei, adică aproximativ 36.142 euro.
Procesul penal a încetat însă ca urmare a prescripției, soluție confirmată, la 21 martie 2024, de Curtea de Apel Oradea. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a atacat hotărârea cu recurs în casație la Înalta Curte de Casație și Justiție, susținând că instanța orădeană aplicase greșit standardul național privind legea penală mai favorabilă și nu ținuse seama de hotărârea pronunțată anterior de CJUE în cauza denumită generic „Lin”.
Înalta Curte a cerut, la rândul ei, lămuriri instanței europene cu privire la modul în care trebuie aplicată hotărârea și la sensul noțiunii de fraudă „gravă”.
Lin şi...
Disputa pornește de la modul în care instanțele au calculat prescripția după două decizii ale Curții Constituționale, pronunțate în 2018 și 2022. CCR a constatat neconstituționalitatea prevederii din Codul penal care stabilea în ce condiții actele de procedură întrerup cursul prescripției. În urma acestor decizii, s-a considerat că, timp de aproape patru ani, între 2018 și 2022, legislația nu a prevăzut nicio cauză valabilă de întrerupere a termenelor de prescripție. Cu alte cuvinte, actele făcute de procurori sau de instanțe în această perioadă nu mai puteau porni de la zero calculul termenului.
În 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că această situație trebuie aplicată, ca lege penală mai favorabilă, și faptelor comise între 2014 și 2018, adică înainte de prima decizie a Curții Constituționale. Efectul a fost că, în numeroase dosare, termenele de prescripție au fost calculate fără a se ține seama de actele care, la momentul efectuării lor, fuseseră considerate întreruptive. Astfel, unele procese au fost închise pentru prescripție.
CJUE a intervenit pentru prima dată în 2023, prin hotărârea pronunțată în cauza denumită generic „Lin”. Instanța europeană a arătat că interpretarea Înaltei Curți din 2022 nu poate fi aplicată în dosarele de fraudă gravă care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, deoarece ar putea conduce la închiderea unui număr mare de cauze și, implicit, la un risc sistemic de impunitate. În asemenea dosare, judecătorii români trebuiau să lase neaplicată decizia ÎCCJ din 2022.
... Lin II
În 2024, Înalta Curte a apreciat însă că judecătorii nu pot ignora decizia sa din 2022 fără să încalce principiul legalității în materie penală și interdicția lex tertia. Această din urmă regulă le interzice instanțelor să ia prevederile cele mai favorabile din mai multe legi succesive și să construiască, prin combinarea lor, un regim juridic nou, care nu a existat ca atare în legislație.
Prin hotărârea „Lin II”, pronunțată joi, CJUE respinge această interpretare. Curtea spune că prima hotărâre „Lin” nu le cere judecătorilor români să combine mai multe legi și să creeze un regim hibrid de prescripție. Limitarea privește strict interpretarea dată de Înalta Curte în 2022 și aplicarea ei în dosarele de fraudă gravă care prejudiciază interesele financiare ale Uniunii Europene.
„Curtea s-a limitat să statueze că dreptul Uniunii se opune ca acest standard național de protecție (...) să fie aplicat de instanțele române în cazuri de fraudă gravă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii”, precizează CJUE.
CJUE a stabilit că, în lipsa unei prevederi naționale care să fixeze pragul, o fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii trebuie considerată automat „gravă” dacă valoarea sa totală depășește 50.000 euro. Regula se aplică indiferent dacă prejudiciul produs efectiv bugetului UE este mai mic decât acest prag.
De asemenea, CJUE precizează că dreptul european nu cere redeschiderea dosarelor care au fost deja închise prin hotărâri definitive. În schimb, o hotărâre atacată cu recurs în casație - cum este cea pronunțată de Curtea de Apel Oradea - nu poate fi considerată, în principiu, ca având autoritate de lucru judecat.
Înalta Curte rămâne fidelă
La câteva ore după pronunțarea hotărârii „Lin II”, Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis un comunicat în care și-a apărat poziția de până acum în materia prescripției. Instanța supremă susține că misiunea sa este să asigure aplicarea coerentă și previzibilă a dreptului, cu respectarea dreptului Uniunii Europene, a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Constituției României.
„Fidelitatea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu aparține unei anumite soluții jurisprudențiale și nici unui rezultat punctual al unei cauze, ci valorilor fundamentale ale statului de drept”, se arată în precizările ÎCCJ.
Instanța supremă afirmă că abordarea sa în materia prescripției nu a însemnat alegerea Convenției Europene a Drepturilor Omului în detrimentul dreptului Uniunii. Potrivit ÎCCJ, drepturile prevăzute de Carta UE trebuie interpretate la un nivel de protecție cel puțin egal cu cel garantat de Convenție, iar dreptul Uniunii prevalează atunci când oferă un standard superior.
ÎCCJ arată că a interpretat principiul legalității incriminării și pedepsei din Carta UE prin raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la jurisprudența Curții de la Strasbourg. „Valorificarea jurisprudenței Curții de la Strasbourg nu a constituit o abatere de la dreptul Uniunii, ci aplicarea acestuia potrivit regulilor de interpretare prevăzute chiar de Carta drepturilor fundamentale”, susține instanța supremă.
Înalta Curte consideră că jurisprudența CJUE și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului trebuie aplicate complementar, nu ca două standarde concurente. Instanța încheie precizând că își va exercita în continuare rolul având ca reper „aplicarea corectă a dreptului și protejarea drepturilor fundamentale”.