Grădiniţa 30 din strada Mihai Viteazul s-a extins. Conform unui comunicat al municipalităţii, Administraţia Patrimoniului Imobiliar a reamenajat aripa de clădire achiţionată de Primărie şi a extins astfel spaţiul afectat grădiniţei cu încă patru săli noi de clasă.

Lucrările au cuprins amenajări interioare şi exterioare, urmând să se amenajeze şi curtea cu echipamente de joacă. Totodată, a fost realizat acoperişul cu şarpantă din lemn cu învelitoare din ţiglă, a fost înlocuită tâmplăria din lemn cu tâmplărie PVC, au fost recompartimentate spaţiile, au fost înlocuite instalaţiile electrice şi cele sanitare, s-a tencuit spaţiul, s-a montat gresie şi faianţă în grupurile sanitare.

Astfel, o dată cu recepţia lucrărilor, care a avut loc la 5 septembrie, grădiniţa va găzdui pe lângă cele şapte grupe existente şi trei grupe suplimentare, plus o grupă de creşă.

Aceste lucrări s-au executat în baza contractului nr. 2991/11.01.2011 încheiat între Administraţia Imobiliară Oradea şi firma S.C. Deni-Flor Service S.R.L, fiind în valoare de 694.067,68 inclusiv TVA. Lucrările au început în ianuarie 2011 şi s-au finalizat luna aceasta, pe 1 septembrie.