Clădirea şcolii Szacsvay Imre, din strada Mihai Eminescu, va intra în reabilitare începând de anul viitor.

Şase milioane lei

Consiliul Local a aprobat săptămâna trecută indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor de reabilitare a celor două corpuri de clădire, etapă premergătoare scoaterii la licitaţie a lucrărilor.

Potrivit estimărilor, lucrările de reabilitare se vor ridica la circa 6 milioane lei şi vor avea un termen de execuţie de un an şi jumătate.

"Suma este atât de mare pentru că imobilul este distrus şi trebuie reabilitat integral, de la faţade la acoperiş şi tâmplărie", a declarat directorul Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, Lucian Popa (foto).

Investiţiile vor viza reabilitarea celor două corpuri de clădire şi a instalaţiilor aferente acestora.

Construit în anul 1900, corpul A al clădirii, situat la stradă, nu a cunoscut în ultima perioadă lucrări de reabilitare, iar corpul B, aflat în curte, nu a fost reparat de la data construirii, în timpul comunismului.

"Urmează ca în perioada următoare să scoatem la licitaţie realizarea Proiectului Tehnic al lucrărilor şi execuţia efectivă", a spus Popa.

Cel mai probabil lucrările de reabilitare vor avea loc anul viitor, în paralel cu asfaltarea curţii.

Motiv de protest

Cele două clădiri ale Şcolii Szacsvay Imre au ajuns în situaţia în care se află după ce municipalitatea orădeană şi Parohia Romano – Catolică Olosig Oradea – Filiala Capela Sfântul Ladislau şi le-au disputat în instanţă. Imobilul a trecut în proprietatea Statului Român şi administrarea municipalităţii orădene abia anul acesta, printr-o sentinţă a Curţii de Apel Oradea.

Chiar şi aşa, starea şcolii a constituit de-a lungul timpului un prilej de atacuri din partea reprezentanţilor şcolii, UDMR Bihor şi Consiliului Judeţean Bihor. În vara anului trecut zeci de elevi ai şcolii Szacsvay Imere şi ai Liceului Ady Endre au protestat în Consiliul Local, sub îndrumarea administratorului public al judeţului, Szabo Joszef, alături de consilierii locali ai UDMR, faţă de starea celor două imobile.

Mai mult, Consiliul Judeţean a alocat anul trecut 50.000 lei pentru reabilitarea faţadei şcolii, deşi procesul nu era încă finalizat, situaţia juridică a imobilului nu permitea investirea de bani publici în refacerea lui, iar lucrările nu se regăseau în lista de investiţii a municipalităţii.