În urmă cu un deceniu, când îşi începea primul mandat, primarul Ilie Bolojan socotea corect că Oradea trebuie înnoită radical, atât prin refacerea sistemelor de apă-canalizare şi de termoficare, cât şi prin reabilitarea clădirilor din centrul istoric, aşa încât acestea să devină atractive inclusiv turistic. Apoi a declanşat cele mai vaste operaţiuni în ambele direcţii, în ciuda contestărilor formulate de adversari.
Nu pot uita, de pildă, că în 2012 deputatul (atunci) Cseke Attila candida la Primărie împărţind vitamina C prin centru şi pretinzând că, pentru a-l face atractiv turistic, nu era nevoie de renovarea palatelor, ci de cât mai multe evenimente "culturale", de divertisment. Bolojan îi replica, pe bună dreptate, că nu poţi chema oaspeţi înainte să le poţi oferi o urbe pusă la punct, altfel îi compromiţi renumele înainte de a-l întări.
În ultimii ani, numărul turiştilor a continuat să crească în mod constant în Oradea, ceea ce a adus câştiguri semnificative în industria hotelieră şi a restaurantelor, dar şi în comerţ şi în servicii conexe. Un alt efect îmbucurător este, însă, că şi orădenii se simt mai bine în propriul oraş, în care nu mai trebuie să se ferească atunci când trec pe lângă imobilele din centru, temându-se să nu le cadă în cap tot felul de resturi de tencuială şi bucăţi din ornamentele descompuse. La fel de important, deşi poate nu mulţi conştientizează, e că aspectul înnoit al clădirilor renovate are un efect pozitiv şi asupra psihicului localnicilor, din simplul motiv că nu mai văd doar cenuşiu în faţa ochilor.
Problema e că, de o vreme, pe faţadele împrospătate a început să se depună noi straturi de praf, iar pe ornamente pânze mari de păianjen favorizează concentrarea acestuia. Cauzele sunt cunoscute: şantierele încă în lucru în perimetrul central şi poluarea generată de noxele maşinilor.
Chiar dacă aceste cauze nu pot fi eliminate în totalitate, efectele pot fi totuşi înlăturate, căci e păcat de munca şi banii investite în refacerea faţadelor. Altfel spus, nu-i de ajuns că au fost renovate clădirile, ci ele trebuie şi întreţinute pentru a prelungi cât mai mult avantajele renovării, iar asta se poate face, pur şi simplu, prin curăţarea faţadelor cu jeturi de apă şi/sau aburi, cu utilaje special concepute pentru asemenea intervenţii. Am văzut aşa ceva la Bruxelles, dar sunt convins că se practică şi în alte oraşe europene, şi nu văd motivul pentru care nu s-ar face şi la noi. Ba, mai mult, cred că asemenea operaţiuni de curăţenie ar trebui să fie obligatorii cu o anumită frecvenţă, o dată la câţiva ani.
Primăria ar trebui, însă, să fie prima care dă un exemplu şi în direcţia asta. Printre multele proiecte pe care le au în plan, edilii ar trebui să ia în calcul şi acest detaliu. Altfel, ne vom trezi că am renovat cam tot ce se putea, dar locul culorilor pastelate îl ia, pe nesimţite, tot cenuşiul.