Sute de concursuri, mii de medalii şi titluri obţinute de a lungul timpului sunt caracteristicile acestui club, care a fost şi pepinierea taekwondoului orădean, de unde mai mulţi sportivii au continuat drumul cu cluburi sportive proprii.

În 15 decembrie, familia Royal Kwon s-a întrunit însă pentru a sărbatori 25 de ani de existenţă. Cu acest prilej, cei prezenţi la ERA Park au putut urmări  o demonstarţie cu totul specială.

Programul a fost deschis de grupa de începători cu technici de bază a acestei discipline. Pe tatami a evoluat şi grupa sportivilor cu centuri colorate, care a prezentat exericiţii de formă şi autoaparare pentru copii. Nici echipa seniorilor nu a  rămas pe dinafară. După exerciţiile de formă de 1 Dan, spectatorii au putut urmări spectaculoase elemente ale spargerii de forţă.

Tehnici de autoapărare eficiente şi practicabile au fost prezentate apoi de către secţia Military Self Defence, din cadrul clubului Royal Kwon.

Demonstraţia s-a încheiat cu prestaţia antrenorului şi preşedintelui Tripa Francisc, cu spargerile de ţiglă, devenite marca lui de-a lungul anilor.

La un sfert de veac de la înfiinţare, clubul Royal Kwon Oradea îl are ca preşedinte şi antrenor în continuare pe Tripa Francisc, în timp ce instructori sunt: Paskuj Sandor, Guthi Zoltan şi Tripa Renata.