În pofida situaţiei pandemice, 2021 a fost un an foarte bun pentru arcaşii orădeni şi bihoreni. Tirul cu arcul, un sport individual în care concurenţii trag fiecare la ţintă, fără interacţiuni şi fără contact fizic, n-a avut parte de prea multe restricţii, majoritatea competiţiilor putând fi desfăşurate fără probleme.

Clubul Sportiv Redpoint Oradea, care a împlinit 15 ani și care în 2021 a dat trei sportive la lotul naţional de cadete, a reuşit să câştige şi o medalie de argint la o competiție internațională în anul recent încheiat.

"Titlul de «sportivul anului» la tir cu arcul ar putea fi acordat tuturor sportivilor C.S. Redpoint, pentru multiplele clasări pe podium, însă acest titlu revine, în 2021, pe bună dreptate, celor trei cadete de la divizia compound - Ada Luncan, Bernadett Haragos şi Ştefania Ivan: toate trei s-au calificat la câte o cupă europeană, iar Bernadett Haragos a şi obţinut o medalie de argint (singura medalie din toată delegaţia României la Cupa Europeană de Tineret din Slovenia). De asemenea, Ada Luncan a reuşit o remarcabilă performanţă la a doua Cupă Europeană de juniori, clasându-se între primele patru sportive la categoria ei", a precizat Mircea Stroe, conducătorul CS Redopoint, dar și preşedintele Asociaţiei Judeţene de Tir cu Arcul Bihor.

La sesiunea de bilanţ au fost prezenţi şi sportivii şi părinţii acestora.

CS Redpoint Oradea are în pregătire alţi câţiva sportivi promiţători: Iulia Creţu, David Schmidt şi Giulia Szalo-Mureşan, care, deşi foarte tineri, trag deja scoruri foarte bune la antrenamente.

"Rezultatele arcaşilor bihoreni au fost posibile şi cu susţinerea unor parteneri tradiţionali, al căror sprijin necondiţionat a făcut posibile aceste rezultate. Din păcate, în 15 ani de când funcţionează C.S. Redpoint (deocamdată, singurul din Bihor care face performanţă şi are sportivi la loturile naţionale), acest club cât şi majoritatea cluburilor din ţară n-au primit niciodată nici cel mai mic sprijin din partea Federaţiei Române de Tir cu Arcul, federaţie care a ajuns să fie condusă de pensionari de la gimnastică, judo, canotaj şi scrimă şi care cheltuie regulat banii publici fără rezultate notabile", se arată într-un comunicat transmis de conducerea clubului Redpoint Oradea.

Pentru noul an, arcaşii bihoreni şi-au propus rezultate cel puţin la fel de bune ca până acum. Contextul se prefigurează. 

Campionatul Judeţean de tir cu arcul, singurul de acest fel organizat - de Asociația Județeană de TIR cu Arcul - în România care s-a dovedit un succes, va avea mai multe etape, prin intrarea în circuitul competiţional judeţean a C.S. Menumorut Biharea, care şi-a propus o dezvoltare accelerată a acestui sport.

În total, în Bihor activează 8 cluburi sportive şi asociaţii de tir cu arcul, majoritatea lor fiind foarte active.