Deblocat de CJ Bihor în 2021 după ce fusese abandonat peste un deceniu de fosta CNADNR și predat la cheie actualei CNAIR la finele anului trecut, cu toate avizele și exproprierile aprobate, proiectul drumului expres DX Oradea – Arad este blocat din nou.

CNAIR a suspendat licitațiile pentru construirea a două dintre cele trei tronsoane după ce a primit o mulțime de cereri de clarificări din partea companiei Strabag, interesată să participe la realizarea proiectului.

Două din trei

CNAIR a suspendat licitația pentru construirea lotului I al DX Oradea – Arad, dintre Oradea și Salonta (33,7 km + 5,3 km drum de legătură cu DN 79), miercurea trecută, pe 10 aprilie, cu doar o zi înainte să expire termenul limită pentru depunerea ofertelor, arată site-ul economedia.ro.  

Potrivit acestuia, dar și unor surse ale BIHOREANULUI, CNAIR a luat această măsură în urma unor cereri de clarificări înregistrate de compania Strabag, cea care recent a încheiat lucrările la drumul de legătură dintre centura Oradea și Autostrada Transilvania. „Strabag a cerut zeci de clarificări la caietul de sarcini întocmit de CNAIR”, afirmă una dintre surse.

Suspendarea licitației pentru lotul I a fost decisă la o zi după ce o măsură similară a fost luată de CNAIR în ce privește lotul III, dintre Chișineu Criș și Arad, de 47,07 km + 2,9 km de drum de legătură cu zona industrială a municipiului Arad. CNAIR a luat decizia suspendării licitației pentru acest lot marțea trecută, pe 9 aprilie, chiar în ziua în care expira termenul pentru depunerea ofertelor.

Prin urmare, singurul lot al DX Oradea – Arad pentru care CNAIR nu a suspendat licitația, cel puțin deocamdată, este lotul II, dintre Salonta (Bihor) și Chișineu Criș (Arad), acest lot având o lungime de 39,7 km, plus încă 10 km de drum de legătură cu noul punct de frontieră din Salonta.

Promis în doi ani

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, proiectul DX Oradea - Arad datează de peste un deceniu, însă fosta CNADNR l-a „îngropat”, fiind readus în actualitate în toamna anului 2020 când, la inițiativa lui Ilie Bolojan, CJ Bihor și CJ Arad, plus primăriile Oradea și Arad au încheiat un parteneriat, preluându-l de la actuala CNAIR și actualizând studiul de fezabilitate.

După ce autoritățile locale au obținut toate avizele necesare, inclusiv Hotărâri de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a culoarului de expropriere, proiectul a fost predat CNAIR, care a organizat licitațiile pe cele trei tronsoane.

Proiectul prevede construirea a 140 km de drum, cu tot cu legăturile, are o valoare totală estimată de 8,5 miliarde lei fără TVA (10,7 miliarde lei cu TVA) și finanțare asigurată din fonduri europene. DX Oradea – Arad ar trebui construit în 24 de luni.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!