Cel de-al 18-lea reprezentant al coaliţiei UDMR-PSD-ALDE care conduce Consiliul Judeţean Bihor a fost validat, joi, la şedinţa ordinară la care reprezentanţii PNL s-au prezentat. Cu două excepţii, liberalii chiar şi-au dat acordul pentru validarea PSD-istului Adrian Szatmari, cel care astfel o înlocuieşte pe Ana Maria Tiron, exclusă din partid în luna septembrie a anului trecut.

Validarea a decurs foarte rapid, prin votul electronic, după ce doi dintre consilierii liberali, Dacian Foncea şi Ionel Avrigeanu, au dat semnalul că grupul PNL pune în practică hotărârea Curţii de Apel Oradea mai repede decât prevede legea şi fără nicio legătură cu ameninţările şefului PSD Bihor, Ioan Mang, care acum o zi susţinea că, în caz contrar, colegii săi de partid vor formula plângeri penale împotriva consilierilor liberali.

De altfel, înainte de vot, Dacian Foncea a făcut "o scurtă declaraţie politică", în care a arătat că sentinţa obligă Consiliul Judeţean la validarea lui Szatmari, fără a reţine însă nicio culpă în sarcina consilierilor judeţeni liberali.

"Doresc să subliniez că reprezentanţii PNL vor vota prin prisma hotărârii instanţei şi nu a ameninţărilor preşedintelui PSD cu dosare penale", a spus Foncea, adăugând însă că "eu unul voi vota împotrivă, nu pentru a face circ, ci pentru a arăta că nu mă tem de ameninţările domnului Mang şi pentru a atrage atenţia că instanţa a subliniat disfuncţionalităţile Consiliului Judeţean".

La rându-i, liderul grupului PNL, Ionel Avrigeanu, a subliniat că "instanţa nu obligă consilierii judeţeni să dea un vot astăzi", adăugând că şi pe el l-au "deranjat ameninţările cu plângerile penale, dar tot nu ne-am speriat". Referitor la această ameninţare, Avrigeanu a dat un citat biblic: "Să ridice piatra cel care este fără păcat. Eu vă recomand să nu deschideţi cutia Pandorei cu plângeri penale, pentru că s-ar putea să nu vă placă ce veţi găsi. Mai uşor!".

La vot, Foncea s-a pronunţat împotrivă, iar Avrigeanu s-a abţinut, astfel încât pentru validarea lui Szatmari s-au adunat 32 de voturi, iar PSD-istul a depus jurământul în noua sa calitate de consilier judeţean.

După ce Szatmari a depus jurământul, Ioan Mang a precizat că nu a ameninţat pe nimeni, ci doar a arătat prevederile legale în cazul în care PSD-istul nu ar fi fost validat.