Coaliția pentru Familie Bihor a anunţat joi, printr-un comunicat, că a contestat la Biroul Electoral Central o hotărâre prin care, cu o zi înainte, Biroul Electoral Județean a admis parțial o sesizare a unui reprezentant al USR privind materialele publicitare folosite pentru promovarea participării şi a votului DA la referendumul programat pe 6-7 octombrie pentru revizuirea Constituţiei.

Trei culori...

Aşa cum BIHOREANUL a relatat, preşedintele USR Sântadrei, Doru Verdeş, a sesizat BEJ Bihor în legătură cu materialele de campanie pentru referendum, acuzând faptul că panourile publicitare amplasate în oraş au dimensiuni mai mari decât cele prevăzute de Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului coroborată cu Legea pentru organizarea şi desfăşurarea referendumurilor, că pliantele tipărite conţin, contrar normelor legale, combinaţiile de culori ale drapelului naţional al României (precum şi al Ungariei), dar şi că inclusiv mesajele transmise prin aceste mijloace încalcă legislaţia referitoare la discriminarea cetăţenilor.

Luând act de sesizarea reprezentantului USR, BEJ Bihor a decis marţea aceasta admiterea parţială a plângerii, constatând că materialele tipărite folosite pentru promovarea referendumului utilizează într-adevăr combinaţiile de culori din drapelul de stat şi dispunând atât stoparea distribuirii lor, cât şi colectarea celor deja distribuite. În ceea ce priveşte, însă, mesajele discriminatorii, BEJ a constatat că aprecierea acestora îi excede competenţele, motiv pentru care reprezentantul USR a declarat că va face o contestaţie la Biroul Electoral Central.

Coaliţia contraatacă

O contestaţie face însă şi Coaliţia pentru Familie Bihor, care arată că „până la soluționarea definitivă de către Biroul Electoral Central distribuirea pliantelor pentru promovarea referendumului din 6-7 octombrie se poate face fără nici o îngrădire”.

Potrivit CpF Bihor, oprirea distribuirii de pliante dispusă prin Hotărârea BEJ ar fi „neîntemeiată juridic” pe motiv că acestea nu ar intra sub incidenţa Legii 208/2015 (legea electorală). „Cuvântul pliante sau flyere nu se găsește în niciun loc în Legea nr. 208/2015”, spune Coaliţia, adăugând că însăşi campania pentru referendum „nu este un proces electoral în sensul luptei dintre partide pentru câștigarea voturilor”, ci un demers inițiat de cetățeni.

De la BEJ la… ciocolata ROM

“Folosirea de către cetățenii români a însemnelor naționale, a culorilor cu încărcătură simbolică, nu este interzisă de lege”, mai spune CpF Bihor, care arată că inclusiv “pe site-ul Biroului Electoral Central, în antet, găsim o combinație de culori într-o succesiune care reproduce drapelul României. Dacă nu e legal ca în timpul campaniei pentru referendum cetățenii să folosească o combinație de culori într-o succesiune care reproduce drapelul României, atunci nici cetățenii de la Biroul Electoral Central nu au dreptul legal de a folosi această combinație de culori”.

Mai mult, comunicatul CpF Bihor spune că şi “în viața de zi cu zi, în sfera economică, sunt multiple exemple, dintre care indicăm ciocolata cu ROM, unde găsim o combinație de culori într-o succesiune care reproduce drapelul României”, concluzia fiind că folosirea acestora în campania pentru promovarea referendumului îi este cu atât mai mult permisă.

În final, CpF Bihor cere ca “libertatea de exprimare și suveranitatea poporului garantată de Constituția și Legile României să nu fie îngrădită prin tertipuri procedurale rezultate din interpretări subiective”.