Coaliţia Rogerius, una dintre vocile critice ale administraţiei Bolojan, i-a cerut luni prefectului Dumitru Ţiplea să atace în instanţă Hotărârea de Consiliu Local prin care a fost instituit Regulamentul privind atestarea administratorilor de condominii din Oradea.
"Nu îndeplineşte condiţiile de legalitate"
Protestatarii consideră Hotărârea de Consiliu Local ca fiind ilegală. "Nici conţinutul, cât nici modul de adoptare a regulamentului, nu îndeplineşte condiţiile de legalitate, şi cerem să nu îi acordaţi aviz de legalitate", au cerut reprezentanţii Coaliţiei Rogerius prin adresa transmisă prefectului de Bihor, Dumitru Ţiplea.
Protestatarii consideră ilegală adoptarea normativului pe considerentul că acesta nu a fost supus unei dezbateri publice reale.
"Ţinând cont de comunicatul Primăriei Oradea din 11 martie 2020, în care sunt prevăzute următoarele: «Primăria Oradea a luat decizia de a amâna evenimentele organizate de municipalitate în spaţii închise care ar urma să aibă loc în perioada următoare sau organizate de alte entităţi în spaţiile primăriei, care ar depăşi 100 de persoane» şi de faptul că dezbaterea din 16 martie 2020 a fost amânată, materialul privind «Regulamentul privind atestarea administratorilor de condominii din Municipiul Oradea» trebuia retras", au arătat contestatarii.
Reprezentanţii Coaliţiei Rogerius susţin că solicitarea lor este justificată în condiţiile în care "din cei 551 de administratori de condominii direct implicaţi ar fi fost prezenţi majoritatea" la o eventuală dezbatere pentru că lucrurile discutate aici i-ar fi vizat pe fiecare.
De altfel, şedinţa de Consiliu Local din 26 martie în care a fost adoptat normativul a început cu 30 de minute înainte de ora anunţată, fapt pentru care s-a ţinut fără public şi a durat doar 10 minute pentru a evita infectarea consilierilor locali cu noul coronavirus.
La discreţia primarului...
Aşa cum BIHOREANUL a mai scris reprezentanţii Coaliţiei Rogerius susţin că regulamentul de atestare a administratorilor încalcă legea în condiţiile în care, potrivit acestuia, comisia de atestare a administratorilor de asociaţii îi "propune primarului atestarea administratorilor de condominii, şi după caz, suspendarea sau retragerea atestatului administratorilor persoane fizice".
Potrivit contestatarilor normativul pune administratorii de asociaţii la dispoziţia primarului.
"Este nelegal ca o comisie a unei instituţii publice să aibă asemenea atribuţii. Totodată, nu poate fi lăsat la discreţia sau subiectivismul niciunui primar din România o astfel de decizie. Acestea trebuie să rămână în competenţa autorităţilor judecătoreşti, exclusiv acestora", au transmis contestatarii.
În plus, reprezentanţii Coaliţiei Rogerius susţin că materialul nu constituia o urgenţă pentru a justifica adoptarea într-o şedinţă "instant" în condiţiile în care termenul limită pentru atestarea administratorilor prevăzut de Legea 198 din 2018 a fost amânat pentru 1 ianuarie 2021.
"Practic, dovedirea calităţii profesionale nu este o urgenţă maximă, doar că Primăria Oradea s-a folosit de perioada stării de urgenţă pentru a adopta Hotărârea privind Regulamentul fără să se consulte cu asociaţiile de proprietari", au mai transmis protestatarii.