În amonte de Beiuş, există un risc de viitură şi inundaţii.
Hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu pentru bazinul superior al Crişului Negru, în amonte de Beiuş, care intră în vigoare duminică la ora 13 şi este valabilă până luni la ora 16.
"Avertizarea hidrologică vizează ȋn principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare ȋn intervalul 14.06.2020 ora 18:00 - 15.06.2020 ora 09:00, pe unele râuri mici din judeţele: Maramureş, Bistriţa – Năsăud, Bihor, Harghita, Covasna, Caraş Severin şi Timiş", se arată în mesajul Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.
De asemenea, în bazinul Crişului Repede şi pe Crişul Negru, aval de Beiuş, hidrologii au instituit un cod galben de inundaţii, valabil până marţi, la ora 16.
Şi meteorologii au emis o avertizare care vizează şi Bihorul. Până luni, la ora 3, judeţul este sub cod portocaliu de furtuni şi vijelii.