Codul roșu de caniculă trage duminică traficul greu pe dreapta în Bihor. Circulația vehiculelor de peste 7,5 tone va fi restricționată timp de opt ore, între 12 și 20, pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din județ.
Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), restricțiile vor fi aplicate și în județele Satu Mare și Arad, toate trei vizate de un Cod roșu de caniculă.
Măsura este luată pentru a împiedica deteriorarea carosabilului în condițiile temperaturilor extreme. „Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă”, explică CNAIR.
Reprezentanții companiei avertizează că traficul greu, desfășurat pe timp de caniculă, poate provoca deformări majore și ireversibile ale asfaltului, inclusiv pierderea stabilității straturilor rutiere.
Temperaturi de până la 40 de grade în Bihor
Codul roșu emis de Administrația Națională de Meteorologie pentru Bihor este valabil de duminică, ora 10, până luni, 3 august, la aceeași oră.
Potrivit avertizării ANM, valul de căldură va persista pentru a treia zi consecutiv, iar în Bihor și Arad sunt prognozate temperaturi maxime de 39-40 de grade, comparabile cu recordurile absolute înregistrate în prima decadă a lunii august.
Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, indicele temperatură-umezeală urmând să depășească pragul critic de 80 de unități. Noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime cuprinse între 19 și 25 de grade.
Ce transporturi sunt exceptate
Restricția nu se aplică transporturilor de persoane, de animale vii și de produse perisabile de origine animală sau vegetală, precum și vehiculelor care intervin în situații de forță majoră.
Vor putea circula și transporturile funerare și poștale, cele de echipamente de prim ajutor, carburanți, mărfuri păstrate la temperatură controlată, apă îmbuteliată, băuturi răcoritoare și produse provenite din exploatări agricole.
Sunt exceptate, de asemenea, vehiculele pentru tractarea mașinilor avariate, cele care distribuie apă și hrană în zone calamitate, autospecialele de salubrizare, transporturile militare implicate în exerciții multinaționale, transporturile din cadrul Sistemului Garanție-Returnare, precum și cele de produse alimentare.
Restricția nu vizează nici utilajele CNAIR și pe cele ale firmelor care lucrează la construirea, modernizarea ori întreținerea drumurilor naționale, a drumurilor expres și a autostrăzilor.
CNAIR precizează că măsura este dispusă în baza Ordonanței Guvernului 43/1997 privind regimul drumurilor și ar putea fi actualizată în funcție de noile avertizări meteorologice. Informații despre starea rețelei rutiere naționale pot fi obținute la Dispeceratul CNAIR, la numărul 021/9360.