Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, afirmă că, datorită economiilor pe care administrația județeană le-a făcut în alte proiecte, aportul de bani europeni nerambursabili pentru finanțarea viitorului pasaj peste DN 1 din strada Matei Corvin crește de la 1,9 milioane lei, cât era inițial, la 44,49 milioane lei.
„Prin economiile pe care le-am făcut la pasajul de la Oșorhei și la pasajul de la Oneștilor, am ajuns să avem asigurată finanțarea pentru acest pasaj”, spune Mălan.
De la 43 milioane la 1,7 milioane
Consiliul Județean Bihor a aprobat în reuniunea de marți majorarea finanțării europene pentru viitorul pasaj rutier suprateran din strada Matei Corvin. Prin această modificare, contribuția din fonduri europene la proiectul în valoare totală de 45,3 milioane lei crește de la 1,9 milioane lei, inițial, la 44,49 milioane lei, iar suma care rămâne de suportat din bugetul județului scade de la aproximativ 43 de milioane lei la aproximativ 1,7 milioane lei.
În acest fel, în loc ca finanțarea europeană să fie de doar 3,75% pentru acest proiect, iar cea a administrației județene de 96,25%, CJ Bihor va acoperi din banii județului doar 4,37% din valoarea lui, iar fondurile europene, 95,63%.
„Practic, prin economiile pe care le-am făcut la pasajul de la Oșorhei și la pasajul de la Oneștilor, prin discuțiile pe care le-am avut cu cei de la ADR Nord-Vest și prin sprijinul pe care ni l-au acordat cei de acolo, am ajuns să avem asigurată finanțarea pentru acest pasaj”, a declarat Mircea Mălan (foto).

Pasajul rutier suprateran care va fi construit în strada Matei Corvin face parte din proiectul unui nou drum ce va lega zona de dealuri a Oradiei de zona industrială din Calea Borșului, DJ 767N, și va avea o lungime de 565 metri.
Investiția este derulată în parteneriat între CJ Bihor, Primăria Oradea și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Infrastructură Metropolitană, urmând ca administrația județeană să gestioneze construirea pasajului, iar Primăria Oradea, lucrările pentru realizarea drumului.
Opt pasaje
Pasajul de pe Matei Corvin este al optulea inclus în programul de pasaje rutiere derulat de administrația județeană și municipală pentru decongestionarea traficului din Oradea și din Zona Metropolitană.

Până acum, a fost finalizat un pasaj pe DN 1 la ieșirea din Oșorhei, deschis circulației în noiembrie 2025.
În prezent se lucrează la două pasaje pe Calea Aradului, unul subteran și unul suprateran, la unul pe DN 19 la ieșirea din oraș spre Biharia, la un pasaj subteran din intersecția Oneștilor – Tudor Vladimirescu – Lăpușului și la încă două supraterane, pe centura Oradea, unul în zona Metro și celălalt peste calea ferată spre Băile Felix care va fi folosit de rețeaua tram-tren.