Copiii care vor dori să se înscrie la cursuri pentru practicarea unor sporturi vor fi îndrumaţi de medicii de familie spre colegii lor specializaţi în medicină sportivă, pentru aviz.

Anunţul a fost făcut, joi, de preşedinta Colegiului Medicilor Bihor, Carmen Pantiş, după moartea băieţelului de 8 ani care fusese declarat apt pentru sport de medicul de familie, dar a făcut atac de cord în bazinul de înot.

Note informative, nu şi verificări

„Vom trimite o notă informativă către toţi cei 350 de medici de familie şi cele 24 de centre de permanenţă din Bihor ca, în cazul în care au astfel de solicitări, pentru adeverinţe care să certifice că un copil este apt pentru sport, să-i îndrume pe pacienţi spre medicii sportivi. În unele situaţii, un simplu EKG nu e suficient, poate e nevoie de consult de specialitate, investigații paraclinice”, a declarat preşedinta Colegiului Medicilor Bihor, Carmen Pantiş (foto).

Potrivit lui Pantiş, medicii de familie pot elibera adeverinţe care să confirme că o persoană nu este în evidenţă cu boli cronice, nu că este aptă pentru practicarea vreunui sport.

Pantiș a fost solicitată de BIHOREANUL să comunice și dacă organismul va declanşa o anchetă în caz, în condiţiile în care băieţelul de 8 ani din comuna Lunca din Bihor, care a făcut atac de cord luni, în timpul cursului de înot, fusese declarat apt pentru sport de medicul de familie.

„Colegiul Medicilor poate realiza o anchetă pentru malpraxis doar la plângerea depusă de familie”, a răspuns Pantiş, precizând, însă, că în urma unor verificări preliminare, pe adeverinţa emisă s-a precizat doar că băiatul nu este în evidenţa medicului de familie cu boli cronice. „Am discutat cu doamna doctor care a eliberat şi adeverinţa în cazul acestui copil. Ea asta a certificat, că băieţelul nu este în evidenţă cu afecţiuni cronice, nu că este apt pentru sport”, a spus preşedinta Colegiului Medicilor Bihor.

Tragedie la bazin

Tragedia s-a produs luni după-amiaza, la bazinul de înot din oraşul Ştei, unde copilul participa la un curs de înot organizat de un instructor privat, care închiriase bazinul aflat în administrarea Primăriei. 

„A străbătut în jur de trei sferturi din lungimea bazinului şi a început să strige, s-a prins de separatorul de culoare. Eu eram la 2 metri, m-am întors, l-am scos din apă şi l-am dat tatălui său. Atunci a leşinat. Am ieşit din piscină, am început manevrele de resuscitare”, a declarat, pentru BIHOREANUL, instructorul de înot Claudiu Pirtea (foto).

Între timp, prin apel la 112, la faţa locului a sosit şi un echipaj medical, însă, din nefericire, copilul nu şi-a revenit. În final, în jurul orei 18, salvatorii au fost nevoiţi să-i declare decesul.

Cazul a ajuns în anchetă penală, iar poliţiştii au ridicat de la instructorul de înot toate documentele cursanţilor. „Am predat Poliţiei toate actele care mi-au fost solicitate, inclusiv adeverinţele medicale prezentate de aceştia la înscriere. Cu toţii au fost declaraţi apţi de medicii de familie. Mult prea uşor se eliberează adeverințe pentru practicarea unui sport”, mai spune Pirtea.

Ucidere din culpă

Cercetările au fost declanşate pentru infracţiunea de ucidere din culpă, după cum a arătat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul-şef Alina Fărcuţa, cauza exactă a decesului urmând să fie stabilită în urma efectuării necropsiei.

Până miercuri, medicii legişti au stabilit doar că moartea băieţelului nu s-a produs prin înec, ci în urma unui atac de cord generat de o problemă medicală deocamdată neidentificată, spune dr. Camelia Buhaş, medic şef al Serviciului judeţean de medicină legală Bihor.

„Este cert doar că nu s-au găsit semne de înec. S-au prelevat eşantioane din organe pentru analize histopatologice. Există mai multe ipoteze, cea a unei pneumonii interstiţiale, s-au găsit modificări la nivelul inimii, o zonă mai palidă, dar vom şti mai multe după finalizarea analizelor”, a explicat medicul şef al Serviciului judeţean de medicină legală Bihor, dr. Camelia Buhaş.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!