Începând din toamnă Colegiul Economic Partenie Cosma va funcţiona în fostul său imobil din strada Calea Clujului pentru că actualul sediu din strada Partenie Cosma nr. 5 a fost retrocedat, iar aici îşi va desfăşura activitatea Liceul Romano-Catolic "Szent Laszlo".

Decizia a fost luată cu 19 voturi "pentru" şi două abţineri în cadrul Consiliului Consultativ format din reprezentanţi ai municipalităţii şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean.

"Odată cu începerea anului şcolar 2010-2011, Colegiul Economic Partenie Cosma va funcţiona în fosta sa locaţie de pe Calea Clujului, unde în prezent funcţionează Şcoala Alexandru Roman", a declarat primarul Ilie Bolojan, miercuri, într-o conferinţă de presă. El a adăugat că municipalitatea se va îngriji de igienizarea imobilului şi amenajarea de staţii de autobuz pentru transportul elevilor, iar Inspectoratul Şcolar se va ocupa de problemele legate de norme şi cadrele didactice.

Din două, una 

La rândul său, inspectorul şcolar general, Dorel Luca, a explicat că cele două şcoli se vor uni: "Şcoala Alexandru Roman nu va mai exista, iar Partenie Cosma (n.r. unde până acum existau doar clase de liceu) preia clasele acesteia, devenind şcoală cu clasele I-XII".

Astfel, din toamnă, elevii Economicului vor merge la şcoală în Velenţa, în cele două clădiri pe care le are Şcoala Alexandru Roman, una situată pe Calea Clujului, iar alta, recent renovată dar nefolosită de un an, la intersecţia dintre strada Seleuşului şi Calea Clujului. „Sunt 21 de clase în clădirea de pe Clujului şi 12 săli în cealaltă", a explicat Luca, menţionând totodată că de la Colegiul Economic se mută 31 de clase, iar şcoala Alexandru Roman are la rândul ei 8 clase.

„Din Colegiul Economic, patru clase de limbă maghiară şi 10 clase care îşi desfăşoară orele după-masa, adică fostele clase de SAM aflate în lichidare (n.r. Şcoala de Arte şi Meserii, formă de învăţământ ce în prezent nu mai există) vor rămâne în clădirea veche, alături de Liceul Romano-Catolic Szent Laszlo", a mai spus inspectorul şef.

Întrucât în total pe Clujului se vor muta 39 de clase în 33 de săli, unele clase vor funcţiona şi după-masa. „Nu e o soluţie comodă, dar n-am identificat alta mai bună", a declarat Dorel Luca. Acesta a mai spus că soluţia nu este una permanentă, ci provizorie.

Retrocedat 

Imobilul în care funcţionează în prezent Colegiul Partenie Cosma a fost retrocedat Congregaţiei Fiicelor de Caritate "Sfântul Vicenţiu de Paul", iar în această lună a expirat contractul de închiriere încheiat pentru acest spaţiu cu Primăria.

Teoretic, colegiul trebuia să se mute în campusul şcolar care urma să fie construit în vecinătatea Universităţii orădene, dar din cele 9 milioane de euro promise pentru investiţie, Guvernul a alocat până în prezent doar 1,3 milioane de lei. Banii nu au ajuns însă nici pentru finalizarea fundaţiei, diferenţa de 700.000 de lei fiind acoperită de către municipalitate. Astfel, din lipsă de fonduri lucrările au fost abandonate.