Aproximativ 30 de orădeni care participă de aproape un an la protestele împotriva puterii PSD-ALDE-UDMR, încă de la emiterea celebrei OG 13 de către Guvernul Grindeanu, şi-au dat întâlnire sâmbătă dimineaţă la ora 6 în parcarea dintre hipermarket Auchan şi Piaţa Obor, de unde o parte din ei au pornit spre Capitală, în cadrul acţiunii "Coloane împotriva celor fără coloană". Cinci protestatari şi-au stick-uit maşinile cu simboluri ale asociaţiei Oradea Civică şi mişcărilor #Rezist şi #ToţipentruJustiţie.
"Uniţi, salvăm!"
Participanţii la marşul motorizat, 16 la număr, au fost petrecuţi de colegi cu aceleaşi idealuri, care le-au adus două mici platouri cu sendviciuri şi un termos cu cafea, pentru a-i "energiza" fizic şi încuraja moral.
Cel mai tânăr participant la protest are 32 de ani, iar cel mai vârstnic dintre susţinătorii care au ţinut să-şi manifeste sprijinul a împlinit 71 de ani. Meseriile şi ocupaţiile lor sunt dintre cele mai diverse: mici antreprenori, majoritatea, muncitori, un IT-ist, trei pensionari, ba chiar şi o vânzătoare într-un magazin din Milano, care a vrut musai să vină din Italia pentru a se alătura protestatarilor de acasă.
De altfel, orădenii porniţi spre Bucureşti consideră că efortul societăţii de a apăra legile ar trebui să fie general. "Uniţi salvăm toată România!", au scandat ei, înainte de a porni la drum.
"Dacă ei pot, putem şi noi"
"Avem tot respectul pentru cei 14 clujeni care în urmă cu 10 zile au plecat pe jos, cale de 450 de kilometri, către Bucureşti, în Marşul Speranţei. Dacă ei pot, putem şi noi, fiecare. Noi facem "Coloane împotriva celor fără coloană", pe banii şi pe timpul nostru, pentru a încerca să ne salvăm de la fărădelege şi de la totalitarism. Dacă alţii pot face eforturi, îi rugăm şi pe fraţii noştri din Oradea şi din toate oraşele să iasă şi ei diseară la protest, în număr cât mai mare, pentru că "Bucureşti e acolo unde eşti!", pentru că poţi protesta oriunde. La urma-urmei, pentru cei rămaşi acasă este ca şi cum ar face o plimbare de două - trei ore", a spus unul dintre protestatari, Vasile Dumitriu.
De peste tot
Potrivit acestuia, coloana celor 5 maşini în care s-au îmbarcat 16 persoane se îndreaptă spre Capitală pe DN 76, prin Beiuş, prima oprire urmând s-o facă la Deva, unde li se vor alătura alte 5 sau 6 maşini din acest oraş, şi încă 10 din Arad şi Timişoara.
Următoarele joncţiuni cu alţi protestatari, din Cluj şi Alba Iulia, sunt programate la Sebeş şi apoi la Sibiu. De aici, "Coloana împotriva celor fără coloană" îşi va continua drumul până la Piteşti, iar apoi pe autostradă până la destinaţie.
"Sperăm să ajungem cu bine în Bucureşti înaintea orei 18, pentru că vrem să ne învârtim puţin şi în jurul Parlamentului înainte de a ne lăsa maşinile în zona Pieţei Universităţii, unde va avea loc mitingul de protest propriu-zis", a mai spus Dumitriu.
Sâmbătă au pornit în marş motorizat spre Capitală protestatari şi din alte oraşe ale ţării, precum Constanţa, Galaţi, Brăila şi Iaşi.