După ce au anunţat că eu emis ordinul de începere a lucrărilor pentru ridicarea, în Oradea, a unui campus şcolar pentru învăţământul special, în valoare de circa 78 de milioane lei, reprezentanţii Consiliului Judeţean Bihor dezvăluie că nu prea au bani să acopere consistenta investiţie. Astfel, joi, preşedintele CJ Bihor, Pásztor Sándor, s-a întâlnit la Oradea cu ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, pentru a discuta varianta în care finanţarea ar putea fi acoperită, în cea mai mare măsură, cu bani de la minister. 

"Obiectiv strategic"

În urma întâlnirii s-a stabilit că CJ Bihor va face demersuri oficiale pentru introducerea investiţiei în rândul celor finanţate prin Ministerul Fondurilor Europene.

"Am analizat posibilitatea de preluare la finanţare a campusului şcolar destinat învăţământului special în cadrul Planului Naţional de Recuperare şi Rezilienţă, unde campusurile şcolare vor avea o linie de finanţare separată. Pentru aceasta, Consiliul Judeţean Bihor va face demersurile către Ministerul Fondurilor Europene în vederea includerii la finanţare şi va pregăti toate documentaţiile pe care le-a întocmit pentru ca acestea să fie preluate în cadrul Planului Naţional de Recuperare şi Rezilienţă, având în vedere că este un obiectiv strategic, dedicat procesului educaţional la nivel judeţean", a precizat, potrivit comunicatului, ministrul Marcel Boloş. 

Abia 16 milioane...

Investiţia a fost aprobată de CJ Bihor ca una finanţată din fonduri proprii. Totuşi, CJ nu are venituri atât de mari încât să poată achita un astfel de proiect. 

"Acest obiectiv de investiţii se va derula în două etape. În prima fază se va construi infrastructura pentru desfăşurarea învăţământului special primar şi gimnazial. Este vorba despre un proiect în valoare de 78.150.968,02 lei (TVA inclus) sumă din care, printr-un efort, Consiliul Judeţean Bihor poate asigura aproximativ 16 milioane lei. În cea de-a doua etapă, aflată în faza de proiectare, se va asigura infrastructura pentru învăţământul liceal", a recunoscut Pásztor, prin acelaşi comunicat. 

Preşedintele CJ Bihor a transmis, totodată, că-i mulţumeşte lui Marcel Boloş "pentru că a fost atent la doleanţele noastre, iar prin acest demers, campusul şcolar va avea o finanţare stabilă şi sigură".

Dat în lucru

Contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor pentru obiectivul "Campus şcolar pentru învăţământul special din municipiul Oradea" a fost semnat pe 20 noiembrie 2019. 

Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat săptămâna trecută asocierii care a câştigat licitaţia: SC Drum Asfalt SRL (lider) şi Trameco SA, Vega 93 SRL, Struktoplan SRL (asociaţi). 

Campusul va fi construit pe un teren în suprafaţă de 28.389 mp situat pe strada Ceyrat, nr. 4. "În prezent, constructorul lucrează la turnarea fundaţiilor. Termenul de finalizare a investiţiei este de 36 luni", au precizat în comunicatul de joi reprezentanţii CJ Bihor.