Comasările unităților de învățământ afectate de așa-numita „lege Bolojan” (legea 141/2025), adică actul normativ care desființează școlile și grădinițele cu efective mai mici de 500 de elevi, au fost aprobate de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar.

În Bihor, în total, 9 creșe, grădinițe și școli s-au comasat cu altele, ceea ce înseamnă că tot atâtea funcții de director au dispărut.

Cum unii dintre ei au devenit directori adjuncți în școlile care i-au absorbit, sindicaliștii din învățământ se întreabă dacă aceste măsuri au creat sau nu economiile dorite la buget.

Directori deveniți adjuncți

Unitățile de învățământ care au fost absorbite prin fuziune de altele sunt creșa din Borș, grădinițele din Beiuș, Tinca și Ștei, școala din Talpoș, patru școli gimnaziale din Oradea - Octavian Goga, Ioan Slavici, Lucreția Suciu - și Liceul Dual, tot din municipiu.

În toate aceste 9 situații, singurii care și-au pierdut funcțiile au fost directorii, cărora le-a încetat contractul de management ca urmare a dispariției postului. Patru dintre ei, însă, au devenit directori adjuncți.

Florentina Hoduț, directoarea de-acum fostului Liceu Dual, ocupa funcția de director adjunct la Colegiul Traian Vuia, pe care acum o preia din nou. Totodată, fosta directoare de la Talpoș, Grațiela Pop, a devenit director adjunct la școala din Batăr (care a absorbit școala din Talpoș), iar fosta directoare adjunctă de la Școala Lucreția Suciu rămâne cu aceeași funcție, la Liceul Sanitar Vasile Voiculescu.

Nicio concediere

Totodată, Școala Gimnazială Avram Iancu din Oradea, care a preluat Școala Octavian Goga, a câștigat o funcție nouă de director adjunct, ca urmare a numărului mare de elevi pe care îl are acum. Deocamdată, nu s-a stabilit însă cine va ocupa această funcție. „Directoarea de la Școala Octavian Goga predă la Colegiul Iosif Vulcan și nu a dorit să preia funcția de director adjunct, spunând că i-ar fi prea greu”, a declarat inspectorul școlar general Alin Ștefănuț, marți, pentru BIHOREANUL.

Acesta a precizat și că alți angajați ai școlilor comasate - secretare, contabili, femei de serviciu, etc. - nu și-au pierdut locurile de muncă. „Nimeni nu și-a pierdut locul de muncă. Este posibil doar să facem relocări, de exemplu Liceul Sanitar are o contabilă, iar Școala Avram Iancu două, așa că s-ar putea să propunem ca o contabilă de aici să meargă la Liceul Vasile Voiculescu”, a precizat Ștefănuț.

Analizele, mai târziu

În acest context, liderul Sindicatului Liber din Învățământ Bihor, Flaviu Zancu, se îndoiește de utilitatea comasărilor din educație.

„Nu găsesc rolul acestor comasări, când foștii directori devin directori adjuncți. În plus, un exemplu: prin comasarea școlii Slavici cu Suciu și cu Vasile Voiculescu, s-a creat un mamut, pui angajații pe drumuri, dar nimeni nu spune care este economia, câtă vreme s-au păstrat toate posturile”, a declarat Zancu, marți, pentru BIHOREANUL.

Acesta a mai arătat că există și șansa ca unii directori, deveniți adjuncți, să câștige mai bine, pentru că salariile lor sunt influențate de dimensiunea unităților de învățământ în care se află, un motiv în plus ca reorganizarea să fie inutilă, în opinia sa.

Pe de altă parte, șeful IȘJ Bihor a spus că o analiză pertinentă a datelor economice nu poate fi făcută încă, pentru că salariile aferente lunii august vor fi plătite în septembrie. „O analiză pertinentă va fi doar dacă vom compara datele din septembrie-decembrie 2024 cu cele din septembrie-decembrie 2025”,  a spus Ștefănuț.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!