Un comisar din cadrul Comisariatului judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CPC) Bihor a fost reţinut, vineri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Oradea, pentru luare de mită.

Cristina Afloare a fost prinsă în flagrant după ce a încasat 500 lei din 1.000 lei ceruţi mită de la administratorii unei firme orădene, ca să-i aplice o amendă minimă pentru neregulile constatate. Sursele BIHOREANULUI spun că funcţionara se afla pentru a doua oară la comerciant după ce, recent, îi mai făcuse un control în timpul căruia ar fi pretins şi primit alţi 1.000 lei şpagă.

Potrivit unui comunicat făcut public vineri după-amiaza de Biroul de presă al DNA, în perioada 12 aprilie - 19 iulie, cu ocazia unor controale efectuate la magazinul aparţinând unei societăţi comerciale din Oradea, funcţionara a pretins suma totală de 2.000 lei, din care a primit efectiv suma totală de 1.500 lei, de la reprezentanţii firmei, denunţători în cauză. 

"Banii au fost primiţi cu titlu de mită pentru a nu aplica sancţiuni contravenţionale, cu valori cuprinse între 3.000 şi 10.000 lei, pentru mai multe nereguli constatate la magazinul aparţinând societăţii comerciale sus-menţionate", se specifică în comunicat.

Vineri, după denunţul administratorilor firmei, sub coordonarea procurorilor, poliţiştii Serviciului judeţean Anticorupţie (SJA) Bihor au organizat o acţiune în care să o surprindă pe funcţionara coruptă.

În ultimii doi ani, Cristina Afloare este al treilea funcţionar al CPC Bihor cercetat pentru şpagă. Pe 9 februarie 2011, fostul şef al Comisariatului, Sebastian Secoşan, a fost prins în flagrant pe când lua mită de la Ciprian Iova, celebrul comerciant de etnobotanice.

Reţinut, arestat şi trimis în judecată, Secoşan a scăpat, însă, de închisoare, fiind condamnat la o pedepsă de 2 ani cu suspendare, cu un termen de încercare de 4 ani. Subordonatul său, Ovidiu Milian, cercetat şi el pentru şpagă în acelaşi dosar, a scăpat şi mai ieftin, fiind scos de sub urmărire penală în cursul anchetei, astfel că în prezent este tot funcţionar CPC.

Acţiunea de vineri este a doua, în interval de o săptămână, în care, sub coordonarea procurorilor DNA, lucrătorii SJA Bihor au organizat acţiuni de flagrant. Săptămâna trecută ofiţerii şi procurorii anticorupţie au reuşit să-l surprindă, la Oradea, pe primarul comunei arădene Zărand, Ion Moţ, după ce a încasat 10.000 euro mită de la un afacerist orădean.

Acţiunile vin ca urmare a apariţiei ordonanţei de urgenţă 59 din 12 iunie 2013 prin care competenţa lucrătorilor poliţiei judiciare din cadrul DGA a fost extinsă. Poliţiştii pot efectua acum activităţi de prevenire şi descoperire a faptelor de corupţie, precum şi acte de cercetare penală, nu numai în legătură cu personalul MAI.