Contractul de sponsorizare a fost semnat, la sediul clubului, de preşedintele FC Bihor Ioan Lucian, care este şi şeful Federaţiei Patronilor Bihor, şi de proprietarul companiei Adeplast, Marcel Bărbuţ, vicepreşedinte al aceleiaşi federaţii, în prezenţa presei şi a mai multor personalităţi, precum fostul selecţioner Emeric Jenei, preşedintele Consiliului Judeţean Radu Ţîrle, foşti componenţi ai echipei, ca Ioan Zare sau Sandu Terheş.

Potrivit contractului, firma Adeplast s-a angajat la o sponsorizare de 40.000 de euro aferentă anului 2010, dar din care circa 10.000 de euro vor fi viraţi în zilele următoare, pentru a acoperi deficitul financiar al clubului.

Ioan Lucian a mulţumit proprietarului Adeplast pentru faptul că a recurs la această sponsorizare într-o perioadă de criză, când companiile îşi reconsideră bugetele, şi a promis că banii vor fi cheltuiţi de o maneieră transparentă, ţinând cont de faptul că FC Bihor este deţinut de instituţii publice: Consiliul Judeţean şi Consiliul Local.

"Acum 14 ani am luat decizia să mă întorc din Austria şi, printr-o întâmplare, în drumul meu spre Bucureşti am oprit la Oradea şi am rămas aici. Nu sunt bihorean, dar am decis să sprijin această echipă fiindcă e necesară renaşterea fotbalului bihorean şi promovarea echipei în primul eşalon", a declarat Marcel Bărbuţ, invocând drept argumente trecutul clubului, care a fost singura campioană a două ţări, România şi Ungaria, jucătorii daţi de-a lungul anilor de FC Bihor, dar şi faptul că sunt oraşe mult mai mici decât Oradea care au echipe de divizia A.

"Sper că voi insufla FC Bihor ceva din ambiţia şi perseverenţa mea. Aş dori ca clubul să facă ce face Adeplast: noi suntem pe locul trei în ţară în domeniul nostru de activitate", a mai spus sponsorul, declarând că aşteaptă ca şi alte companii să se alăture acţiunii de reînviere a emulaţiei sportive locale.