Compania de Apă Oradea cere interzicerea comercializării şerveţelelor din fibră textilă care înfundă frecvent reţeaua de canalizare a oraşului.
Canalizare înfundată
Angajaţii CAO au făcut anul trecut peste 6.746 de intervenţii pe reţeaua de canalizare, dintre care 5.440 au vizat decolmatări şi vidanjări ale conductelor. Practic, operatorul a avut în medie 15 intervenţii pe zi pentru desfundarea conductelor blocate de mizerii.
„În zonele cu aglomerări urbane, unde avem blocuri de locuinţe, cămine studenţeşti, acumulări de chiriaşi, avem probleme cu canalizarea înfundată de şerveţelele umede din fibră textilă”, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă privind raportul de activitate al CAO pentru anul 2025, directorul general al societăţii, Lucian Chindlea.
Compania a derulat anul trecut campania de informare a orădenilor „Nepăsarea costă”, pentru a atrage atenţia asupra colmatării canalizării cu materiale aruncate în toaletă, de la şerveţele la scutece, dar fără a obţine efectele scontate. „Eu nu văd rezolvarea acestei probleme decât dacă s-ar scoate acele şerveţele cu fibră textilă sau din plastic de pe piaţă”, a spus Chindlea.

Asociaţia Română a Apei, care reuneşte 43 de operatori de apă şi canalizare din România, reprezentând 90% din această piaţă, printre care şi CAO, a iniţiat demersuri pe lângă Guvern pentru a lua măsuri de restricţionare a comercializării acestor produse după modelul din alte ţări europene. Deocamdată fără rezultat.
Autorităţile din Ţara Galilor au adoptat deja o astfel de interdicţie, Anglia, Scoţia şi Irlanda de Nord o pregătesc pentru anul 2027, iar cele din Spania pregătesc reglementări similare.
Bani mai mulți pe reparații
Dincolo de deranjul provocat, colmatarea reţelelor cu şerveţele umede, scutece, textile şi alte materiale similare înseamnă bani cheltuiţi pe reparaţii. „Anul trecut am avut cel puţin 40 de rotoare rupte ale pompelor din staţiile de pompare ale apelor uzate. Înlocuirea lor costă şi durează”, a declarat directorul Lucian Chindlea.
În plus, intervenţiile repetate pentru decolmatarea reţelelor duc la degradarea acestora. „Când se înfundă reţeaua din staţia de pompare, în amonte de aceasta începe să se depună material. Noi venim cu maşina, băgăm presiune în conductă şi dacă e puţin crăpată apar spărturi, avarii şi trebuie reparată sau înlocuită”, a explicat directorul.
Pentru a preveni avariile, CAO a derulat 1.306 lucrări de întreţinere şi reparaţii ale reţelelor.

Compania de Apă Oradea deservește, cu 508 angajați, un areal ce cuprinde Oradea și alte 20 de unități administrative. Societatea, care are ca proprietar municipalitatea orădeană, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 170,5 milioane lei și un profit brut de 39,7 milioane lei. Câștigul va fi reinvestit în modernizarea și extinderea rețelelor sub formă de cofinanțare a proiectelor europene câștigate.