La Curtea de Apel s-a desfăşurat, luni, un nou termen de judecată în dosarul fugii lui Omar Hayssam din ţară, dezbaterile vizând expertizele care urmează să fie administrate şi martorii care vor fi citaţi pentru audieri în timpul cercetării judecătoreşti.

Din cele peste 60 de file conţinând numele unor martori propuşi în apărate de avocaţii fraţilor Omar, Hayssam, Mukhles şi Mahmoud, respectiv apărătorul omului de afaceri Tartousi Mustafa (proprietarul vasului Iman T, cu care Omar Hayssam ar fi fugit ţară), judecătorul Traian Munteanu, cel care soluţionează dosarul, a respins audierea celor pentru care ar fi fost nevoie de comisii rogatorii, dar şi solicitările de reaudiere a fostului şef al Direcţiei de Protecţie Internă şi Informaţii, Virgil Ardelean, a ofiţerilor de Poliţie şi ai Poliţiei de Frontieră, a lucrătorilor vamali din Constanţa, respectiv a subofiţerilor SRI implicaţi în caz, printre care şi cei care au dat acceptul ieşirii navei din România.

Judecătorul a acceptat, însă, interogarea celor doi martori cu identitate protejată menţionaţi în dosar. "Instanţa consideră utilă audierea martorilor cu identitate protejată şi, ca atare, vom obliga parchetul să îi prezinte la termenul următor pentru a fi ascultaţi în condiţiile de securitate prevăzute în astfel de cazuri de lege", a precizat judecătorul.

Judecătorul a menţinut, totodată, cererile anterioare făcute pentru declasificarea documentelor secrete din cauză, pentru ca acestea să poată fi consultate de părţile din dosar. "Este o gravă încălcare a prevederilor privind dreptul la apărare", a explicat magistratul.

De asemenea, judecătorul a revenit, luni, cu o nouă solicitare companiei de telefonie Vodafone pentru comunicarea unor date necesare soluţionării dosarului fugii lui Omar Hayssam din ţară, după ce, la cererea anterioară, informaţiile nu au fost remise.

Magistratul a solicitat, la înfăţişarea anterioară, emiterea unor adrese către companiile de telefonie mobilă Orange, Vodafone şi Cosmote pentru ca acestea să comunice câte relee şi antene sunt instalate pe raza localităţilor Constanţa, Agigea şi Năvodari şi care este raza de acoperire a releelor şi antenelor care servesc la comunicaţii în porturile Constanţa, Constanţa Sud Agigea şi Midia şi zonele urbane adiacente acestora.

Din cele trei companii, doar Orange şi Cosmote au transmis, în format electronic, răspunsuri, Vodafone comunicând că "pentru informaţiile cerute, vă rugăm să vă adresaţi Ministerului Administraţiei şi Internelor respectiv Serviciului Român de Informaţii".

Din acest motiv, judecătorul a revenit cu o nouă adresă către Vodafone solicitând să comunice datele cerute până la termenul următor, avertizând că, în care nu se conformează, societatea că va fi sancţionată cu 10.000 lei.

Având în vedere numărul mare de probe solicitate, judecătorul a declarat că se va pronunţa asupra lor la un nou termen de judecată, pe 6 februarie, când va începe şi cercetarea judecătorească, cu audierea primilor martori din dosar.