La început de an, când contribuabilii se zbat cu impozite majorate, decont logic după atâta amar de dărnicie calpă, pesediștii de stânga, de dreapta și de mijloc reapar în prim-plan mai curați, mai uscați și mai vocali. Cu bronzul căpătat care din născare, care din abia încheiatele vacanțe de iarnă pe meleaguri exotice, plâng de sar de pe dânșii cămeșile (musai Hugo Boss, Brioni sau Prada) de soarta rrromânilor sărăciți de Bolojan.
Olguța, această Lady a Băniei reduse la sclipici de Crăciun, consortul Manda, cu tupeu de șmecheraș sătesc (dar aspirând la șefia SRI!), Ciolacu, autorul celui mai mare dezastru bugetar din istoria țării (însă refugiat la Buzău), plus clona lui spână, Grindeanu, haita s-a năpustit asupra premierului Ilie Bolojan să-i conteste reușita astupării găurilor, să-i pună în cârcă prețul dureroasei operații, cu concluzia declamată în cor cu AUR: „Ilie sărăcie!”. Și, firește, cu corolarul: eliminarea lui Bolojan este imperios necesară.
Dar, cum cu AUR nu se poate alia pe față, ci doar coordona, PSD face lobby pe lângă peneliștii roșii să-l alunge pe bihoreanul cu care nu se poate înțelege (la pachet cu nesuferiții de USR-iști), portretizându-l gros: un obsedat de tăieri, fără tată, fără mamă. Un dezaxat și un anti-român.
E un reflex vechi în politica mioritică: atunci când cineva urnește lucrurile trebuie împins pe scări. Așa că pesediștii de toate culorile - din PSD, din AUR și din PNL - au ieșit cu goarne împotriva lui Bolojan, nu pentru că acesta ar fi eșuat, ci tocmai pentru că, spre disperarea lor, n-a făcut-o.
Ciolacu, chiar autorul fraudei bugetare, l-a acuzat de „scamatorii contabile” și „sacrificii inutile”, Manda a zis că „lăutarul” trebuie schimbat fiindcă nu cântă după „playlistul” găștii, Grindeanu l-a amenințat că „nu trebuie să se laude”, ca și când reușita redresării ar fi „a întregului popor”. A poporului pesedist, desigur. Că nu poporul român a fost premier când deficitul a urcat la cer.
Ceea ce îi scoate din minți pe complotiști sunt cifrele, iar astea, ghinion, nu mint. Deficitul a fost redus sub ținta asumată, investițiile au continuat, prioritizate, iar fondurile UE au intrat în țară mai mult și mai rapid ca oricând, asta pentru că premierul a impus nu doar majorări de taxe, cum pretind PSD, AUR și tot felul de Rareși Bogdani, ci și disciplină.
Baiul e că Bolojan vrea și tăieri de sinecuri, sursa de trai a tuturor celor care se opun schimbărilor. De aici isteria. De aici urletele sincronizate și planul pentru debarcarea premierului. Căci, cât timp Bolojan e la Palatul Victoria, combinațiile se blochează, pensiile speciale sunt amenințate, iar administrația și companiile de stat trăiesc spaima intrării la dietă.
Deși stă în aceeași guvernare cu cel pe care îl linșează mediatic, PSD joacă fără scrupule atât rolul victimei, cât și pe cel al salvatorului. Nicio noutate, e specialitatea casei. Dar, să fie clar, nu apără oameni, ci un sistem. Bolojan n-a eșuat, doar că reușita lui e cea mai mare insultă și cel mai mare pericol pentru lorzii sistemului. Chiar și așa, oricât de „melodios” le-ar suna unora „playlist”-ul zgâriat, românii cu capul pe umeri știu că nu de „lăutari” tocmiți de PSD au nevoie.