Poliţiştii rutieri au finalizat cercetările la faţa locului în cazul accidentului rutier produs miercuri, la prânz, pe Calea Borşului, unde un tânăr de 31 ani din comuna Sântandrei a ajuns în stare gravă la spital după ce autoturismul pe care îl conducea s-a izbit de un TIR.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, accidentul a fost provocat de şoferul autotrenului, un prahovean în vârstă de 29 de ani, din comuna Mănegiu. Tânărul conducea TIR-ul dinspre zona industrială către DN1, şi nu a respectat semnificația indicatorului rutier „Obligatoriu la dreapta”.

"Acesta a efectuat un viraj la stânga peste marcajul longitudinal continuu, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar, pe banda a doua a sensului său de deplasare, de tânărul de 31 de ani, din Sântandrei", se arată în comunicatul Poliţiei.

În urma accidentului rutier, şoferul din autoturismul a trebuit scos de la volan de echipajele de descarcerare ale ISU Crişana, ajungând la spital cu traumatism cranio-cerebral, contuzie toracică şi fractură de femur drept.

"Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier", se mai precizează în informare.