Compania minieră de stat Băița SA, cea care de ani buni merge pe pierdere, în ciuda milioanelor multe de lei pe care Statul Român i-a băgat în ea, e protagonistă într-un nou scandal.
După ce vara trecută Guvernul Ciolacu i-a alocat, din fondul de rezervă, 11,6 milioane lei pentru achiziționarea unei instalații necesare pentru prelucrarea dolomitei, ceea ce ar putea salva compania de la faliment, conform planurilor de restructurare, Băița SA s-a apucat vara asta de construirea instalației. Numai că a făcut-o la negru!
Recent, Garda de Mediu Bihor a descins pe șantier și a constatat că firma minieră n-are nici autorizație de construcție, nici de mediu pentru a putea amenaja instalația cu pricina, drept urmare a sistat lucrările și a impus intrarea în legalitate.
Cum va reuși firma să facă asta nu-i clar, pentru că terenul pe care vrea să amplaseze noua instalație este deținut în devălmășie cu firma privată Băița Bihor SA, desprinsă din compania de stat în urmă cu peste 20 de ani, care face profit inclusiv din comercializarea dolomitei, așa că e lesne de înțeles că nu cedează niciun metru pătrat.
Mingea este acum la Primăria Nucet, care trebuie să hotărască dacă și cum eliberează autorizația de construcție. Dacă n-o va face, probabil actualul guvern abia așteaptă să-și ia banii înapoi...