Afacerista Georgeta Trifa, fostă ziaristă de partid cu trecut penal, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare de Judecătoria Oradea, pentru depozitele ilegale de gunoaie pe care femeia, prin firma ei, Gaz Oil Gross Group SRL, le-a făcut în satele bihorene Ineu și Vadu Crișului.

Totodată, magistrații au sancționat și societatea comercială și au dispus confiscarea gunoaielor care încă zac în cele două localități.

Gunoaiele se confiscă 

Sentința a fost pronunțată vineri de Judecătoria Oradea, după șase amânări dispuse de magistrați. Conform minutei publicate pe site-ul instanței, Georgeta Trifa a fost condamnată la trei ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de eliminare a deșeurilor în spații neautorizate sau prin constituirea de depozite ilegale.

De asemenea, judecătorii i-au aplicat pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor de a fi ales în funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, dar și de a fi administrator într-o societate comercială, tot pe o perioadă de trei ani. 

Femeia nu va merge însă la închisoare, deoarece această pedeapsă a fost suspendată pe o durată tot de 3 ani. În schimb, Judecătoria Oradea a decis și să o oblige la 100 de zile de muncă în folosul comunității. 

Pentru firma Gaz Oil Gross Group SRL, judecătorii au decis o amendă penală de 80.000 de lei, tot pentru infracțiunea de eliminare a deșeurilor în spații neautorizate sau prin constituirea de depozite ilegale, dar și să aplice pedeapsa complementară a dizolvării societății. 

Soluția instanței mai arată că se vor confisca de la cele două inculpate cele 846,99 tone de deșeuri, aflate pe amplasamentele din Ineu și din Vadu Crișului. 

Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu apel. 

Mormane de deșeuri 

Scandalul gunoaielor importate ilegal de Georgeta Trifa a izbucnit în 2020, când Garda de Mediu Bihor a descoperit, pe amplasamentele unor foste grajduri de la marginea satelor Ineu și Vadu Crișului, mormane uriașe de gunoaie aduse în România din Italia. În acte, ele ar fi trebuit să ajungă la incineratoare din Chișinău și Timișoara, dar cu care firma bihoreană nu avea niciun contract.

În rechizitoriul prin care au trimis-o pe Trifa în judecată în 2022, procurorii au arătat că deșeurile nu au fost valorificate în țara de proveniență, din cauza costurilor ridicate și a calității lor precare. În schimb, probabil pe bani mai puțini, italienii le-au „aruncat” în Bihor, tratând județul ca pe o pubelă, cu complicitatea Georgetei Trifa. Care au fost sumele afacerii ilegale, procurorii n-au lămurit.

Prin același rechizitoriu, au mai fost trimiși în judecată și parteneri de afaceri ai Georgetei Trifa, prinși că au făcut trafic cu produse sau substanțe toxice, pentru a căror manipulare nu aveau autorizație, însă judecătorii au decis să separe cele două probleme în două dosare diferite. În luna septembrie, și partenerii lui Trifa au fost condamnați, tot la închisoare cu suspendare, iar sentința a fost deja atacată.

Georgeta Trifa, trecut pătat 

Controversata Georgeta Trifa a fost angajată a publicației Jurnalul de dimineață, care a făcut închisoare pentru înșelăciune.

În 1998, ea a apărut pe prima pagină a cotidianului Jurnal bihorean, în articolul intitulat „O ziaristă de partid girează datoriile prietenilor cu banii PDSR”, care arăta că Georgeta Trifa era în cârdăşie cu o anume Domnica Bulat, care înşelase o altă orădeancă, nereturnându-i un împrumut de 5.000 mărci germane. Când păgubita s-a plâns procurorilor, Trifa i-a trimis femeii un răvaş în care garanta că va plăti ea datoria lui Bulat, după ce va încasa nişte bani de la PDSR, care îi era dator pentru 51.000 de afişe din campania electorală 1996. De altfel, în acea vreme, Trifa nu rata nicio ocazie să impresioneze prin legăturile cu politicieni de prim rang ai formaţiunii, de la Iliescu şi Năstase până la cei locali. 

Georgeta Trifa s-a dus în redacția Jurnalului Bihorean și a cerut un drept la replică, dar la ieșirea din redacție a fost reținută de polițiști. Femeia era dată în urmărire generală după ce, în iunie 1997, Judecătoria Satu Mare o condamnase la 2 ani de închisoare pentru înşelăciune. Asta deoarece, în calitate de patroană a firmei Trans Silva, Trifa luase un credit de la Bankcoop, girându-l cu contracte fictive. Banca a dat-o pe mâna procurorilor, iar judecătorii au condamnat-o. După ce şi-a ispăşit pedeapsa, femeia a revenit în cercurile PSD Bihor, o vreme a lucrat în străinătate, iar în final s-a întors în Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!