Un orădean a fost încarcerat, luni, după ce Judecătoria Oradea a decis să-i revoce beneficiul suspendării pentru pedeapsa de 2 ani, 5 luni şi 20 de zile de închisoare pe care a încasat-o în trei dosare penale vizând furturi din locuinţe şi anexe.

Alexandru Farcaş, 25 ani, a fost condamnat în ultimii ani în trei dosare vizând furturi repetate din locuinţe şi anexe.

În 2017, de pildă, bărbatul a furat aparatură electrică, aparatură electrocasnică, bidoane din aluminiu, scule electrice, scule pentru pescuit, deşeuri feroase şi neferoase, dar şi alte bunuri din casele unor orădeni din Ioşia, iar în 2018, s-a urcat în balconul unei orădence din cartierul Rogerius, luându-i covorul din cameră.

Farcaş a fost trimis în judecată pentru toate furturile şi a fost condamnat, în final, în 2019, la o pedeapsă de 2 ani, 5 luni şi 20 de zile de închisoare a cărei aplicare a fost suspendată pe un termen de supraveghere de 4 ani.

Pe durata termenului de supraveghere, bărbatului i-a fost impus, printre altele, să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor, la datele fixate de consilierul desemnat cu supravegherea sa.

Însă el a refuzat constant solicitarea, chiar şi după ce consilierul l-a vizitat acasă, motiv pentru care, în final, a ajuns din nou în faţa judecătorilor.

Potrivit sentinţei prin care Judecătoria Oradea a decis luna trecută să-l trimită după gratii, care a rămas definitivă, hoţul a recunoscut că a ignorat convocările.

"Faţă de aceste eforturi, atitudinea persoanei condamnate a fost sfidătoare, acesta declarând consilierului de probaţiune că a primit toate convocările, doar că a neglijat să se prezinte", se precizează în hotărâre.

Luni, Farcaş a fost ridicat de poliţiştii Compartimentului Urmăriri care l-au condus la Penitenciarul Oradea, unde îşi va ispăşi pedeapsa la care a fost condamnat.