Condamnat în România la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru fapte de corupție, fostul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, care s-a sustras de la efectuarea pedepsei, fiind identificat taman în Grecia, va fi eliberat din arest pe cauțiune de 5.000 de euro.

Potrivit presei centrale, magistrații din Atena au stabilit că el poate rămâne în Grecia, doar că trebuie să se prezinte de două ori pe lună la Poliție.

Oprescu are la dispoziție până miercuri să achite suma stabilită.

Potrivit Antena3.ro, în cursul procesului, „au fost audiați mai mulți martori, mai mulți experți în drept internațional și în drept românesc, printre aceștia și un profesor de drept de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, un avocat și un fost judecător al Curții Constituționale din România”, care au vorbit despre problemele sistemului judiciar din țara noastră.

După cum se știe, Sorin Oprescu a fost dat în urmărire în 13 mai, după ce a fost condamnat definitiv la 10 ani şi 8 luni de închisoare într-un dosar de corupţie, şi nu a fost găsit de autorităţi.

Acesta ar fi fugit din ţară cu două săptămâni înainte de pronunțarea sentinței pe la punctul de trecere a frontierei din Giurgiu.  

Pe scurt, fostul primar al Capitalei a fost acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din corupţie. În plus, au fost găsite şi alte sume de bani pe care fostul primar nu le-a putut justifica în faţa anchetatorilor.

Şi Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, condamnat definitiv la 11 ani şi 6 luni de închisoare în acelaşi dosar de corupţie, a fost dat în urmărire generală, după ce poliţiştii nu l-au găsit acasă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!