Un tânăr din Bihor care a adunat și distribuit timp de aproape trei ani mii de fișiere foto și video cu minori în ipostaze sexuale explicite a fost condamnat de Tribunalul Bihor la 1 an și 6 luni de închisoare cu executare. Bărbatul, Daniel Cosmin Ştiop, a recunoscut acuzațiile formulate de procurorii DIICOT Oradea și a cerut să fie judecat în procedură simplificată, ceea ce i-a adus o reducere a pedepsei.
Tribunalul Bihor a pronunţat joia trecută hotărârea judecătorească prin care Daniel Cosmin Știop a fost găsit vinovat pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice. Acuzaţia a fost formulată în 2024 pe numele tânărului de 23 ani din comuna Bratca, acuzat că a strâns și distribuit mii de fișiere video și foto în care apar minori în ipostaze sexuale explicite, inclusiv cu bebeluşi.
Concret, după cum a relatat BIHOREANUL, în timpul cercetărilor realizate de DIICOT Oradea împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea a reieșit că, în perioada februarie 2021 – decembrie 2024, Știop a strâns pe telefonul mobil, un număr de 8.900 de fișiere video și foto în care apar minori în ipostaze sexuale explicite. Tânărul a colectat fișierele de pe diverse rețele de socializare și aplicații de comunicare din mediul online, iar cea mai mică victimă are aproximativ 3 luni, au dezvăluit surse din anchetă pentru BIHOREANUL.
Pe 27 ianuarie 2025, procurorii DIICOT Oradea l-au reținut pe Daniel-Cosmin Știop. A doua zi, un judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bihor a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile. Ulterior, măsura a fost înlocuită cu arestul la domiciliu, care a durat până în 25 septembrie anul trecut, după care tânărul a fost plasat sub control judiciar.
Între timp, dosarul a ajuns în instanță. Știop a fost trimis în judecată pe 10 februarie 2025, iar în fața judecătorilor a ales să meargă pe procedura simplificată, recunoscând faptele reținute în rechizitoriu, situaţie în care legea îi reduce pedeapsa cu o treime. În faţa judecătorului, Ştiop a declarat că a ajuns întâmplător pe grupuri online unde erau distribuite link-uri care conduc la materiale pornografice cu minori. Ulterior, contul de Facebook i-a fost închis definitiv după ce a trimis materiale pornografice dar le-a păstrat pe telefon, distribuind clipurile pentru că nu a știut că este faptă penală. „Am văzut că distribuie alte persoane și nu m-am gândit că e ceva…”, a declarat Ştiop.
Pe 12 martie 2026, Tribunalul Bihor a pronunțat verdictul: 1 an și 6 luni de închisoare cu executare din care ar trebui să execute doar jumătate, în condiţiile în care din pedeapsă se scad cele aproape 8 luni petrecute în reținere, arest preventiv și arest la domiciliu. Până când hotărârea va deveni definitivă, instanța a decis să mențină controlul judiciar.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Oradea în termen de 10 zile de la comunicare.
Potrivit Codului penal, deținerea, procurarea, stocarea sau distribuirea de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice este o infracțiune gravă, pedepsită cu până la 12 ani de închisoare.