Începând de la 1 aprilie, Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, în structura căruia de o lună a fost înglobat fostul Spital Municipal, are o nouă conducere, din care face parte un singur reprezentant al unității „dizolvate”. Odată cu semnarea contractului de management între Primărie și dr. Gheorghe Carp, în noul Comitet Director a fost cooptat și fostul director medical al Spitalului Municipal, dr. Ovidiu Burtă.

Potrivit informaţiilor BIHOREANULUI, contractul de management dintre Primăria Oradea şi SC Margobrini SRL, câştigătoarea licitaţiei pe care Spitalul Judeţean a lansat-o la finele lunii ianuarie pentru achiziţia serviciilor de management de la o firmă de profil, a fost semnat joi, 31 martie, când a expirat contractul, provizoriu, al fostei echipe de conducere, formate din dr. Lucia Daina (manager), dr. Monica Sabău (director medical), asistent Florin Rob (director de îngrijiri) şi economist Olimpia Ciurtin (director financiar-contabil).

Tot pe 31 martie, primarul Oradiei, Florin Birta, a numit un nou Comitet Director, din care fac parte, pe lângă noul manager dr. Gheorghe Carp, acelaşi director de îngrijiri Florin Rob şi acelaşi director financiar-contabil Olimpia Ciurtin, însă director medical a devenit fostul director medical al fostului Spital Municipal, dr. Ovidiu Burtă.

Numirea acestuia este oarecum surprinzătoare, în condiţiile în care săptămâna trecută dr. Gheorghe Carp a acordat BIHOREANULUI un interviu în care a declarat, cu referire la fostul Spital Municipal, că "în ultimii 10 ani acolo nu s-a făcut niciun pas înainte în afară de dotarea cu CT şi RMN".

"Numirea noului Comitet Director a fost făcută pentru o perioadă de trei luni, până la organizarea unui concurs", a declarat pentru BIHOREANUL primarul Florin Birta.

Acesta a precizat că miercuri, 6 aprilie, va organiza o conferinţă de presă împreună cu noul manager dr. Gheorghe Carp, pentru a face publice mai multe informaţii privind unificarea spitalelor, contractarea serviciilor de management şi, în general, situaţia Spitalului Judeţean.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!