Bihorul nu va avea ca subprefect din partea USR o persoană care în ultimii ani a șomat, ci una care de la începutul carierei a comandat. Conducerea centrală a partidului a stabilit ca subprefect să nu fie fostul polițist Marius Șovarschi, apropiat al deputatului Silviu Dehelean, ci fostul ofițer de armată Daniel Palaghianu.
După scandal
Decizia a fost luată luni seară, ziua în care BIHOREANUL a dezvăluit cel mai recent scandal din USR Bihor, prezentând jocurile făcute în favoarea lui Șovarschi la ședința din 10 februarie a Biroului Județean, for care trebuia să stabilească trei propuneri pentru funcția de subprefect al județului ce trebuiau înaintate Biroului Național.
Așa cum BIHOREANUL a scris, în urma voturilor exprimate, pe primul loc în preferințele participanților la ședința BJ s-a clasat Daniel Palaghianu (contabil), urmat de Ioana Roman (juristă) și de Marius Șovarschi (fost polițist, proprietarul unei firme de consultanță în afaceri fără nicio activitate, însă, în ultimii patru ani). În ciuda votului, în comunicarea transmisă inițial Biroului Național, ordinea celor trei propuși a fost inversată, cu Șovarschi pe primul loc, urmat de Roman, în timp ce Palaghianu era ultimul.
Doar după protestele unora dintre membrii USR, din rândul cărora 22 de „disidenți” au și semnat o petiție adresată BN, în care au reclamat „manevra”, la București a fost transmisă ulterior ordinea corectă, cu Palaghianu pe primul loc, precum și procesul-verbal al ședinței din 10 februarie a BJ.
"Veşti minunate"
Potrivit surselor BIHOREANULUI, Biroul Național al USR a tranșat problema desemnării viitorului subprefect al județului într-o ședință care s-a încheiat luni seară târziu, conducerea centrală dând dreptate semnatarilor petiției și hotărând desemnarea, pentru această funcție, a lui Daniel Palaghianu.
Decizia a fost anunțată și pe contul de Facebook al USR Bihor, cu titlul: „Vești minunate: Bihorul are un nou subprefect!”, arătând că „acum, cu multă responsabilitate, profesionalism și deschidere, Dan își asumă această onorantă poziție, conștient fiind de faptul că bihorenii au așteptări mari și că problemele lor au nevoie de soluții rapide, optime și oneste”.
Potrivit comunicării, Palaghianu va avea ca obiective digitalizarea (demers deja început de actualul prefect, Dumitru Țiplea) și „maximizarea transparenței Prefecturii, eliminarea birocrației și implicarea directă în prevenirea faptelor de corupție”.
Un profesionist
CV-ul pus la dispoziția BIHOREANULUI de Daniel Palaghianu (45 ani, căsătorit și tatăl a doi copii) este semnificativ diferit de al fostului polițist Marius Șovarschi, favoritul lui Dehelean.
Palaghianu este economist de profesie, absolvind Institutul Militar de Intendență și Finanțe din Sibiu în promoția 1997, fiind ofițer III de comandament până în anul 2000. Ulterior ieșirii în rezervă la cerere, a lucrat ca director economic la firme importante precum Metropolis Group (Bistrița), Galassini, HR Essers și Ramada (Oradea), din 2013 deținând și propria firmă de expertiză contabilă, consultanță fiscală, audit și administrarea afacerilor.
Decizia USR de desemnare a lui Palaghianu urmează să fie comunicată premierului Florin Cîțu, în atributul căruia stă numirea pe funcția de subprefect.
Preocupare pentru rural
Viitorul subprefect a declarat pentru BIHOREANUL că "a fost neaşteptat şi pentru mine votul din Biroul Judeţean" şi şi-a expus priorităţile, între care una vizează dezvoltarea mediului rural.
"După cum am spus şi în cadrul interne al partidului, subprefectul are atribuţii destul de limitate, practic ce i se delegă de către prefect, deci acesta va fi primul meu obiectiv, buna colaborare cu prefectul, iar apoi urmează obiectivele atât politice, cât şi administrative. Aş vrea să mă implic mult în partea de digitalizare, pentru reducerea birocraţiei, aş vrea să mă implic mult în activităţile pentru mediul rural, printr-o colaborare cu secretarii unităţilor administrativ-teritoriale, cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură şi Oficiul pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, aşa încât să beneficieze de consultanţă agricolă cât mai mulţi locuitori din mediul rural", a spus viitorul subprefect USR de Bihor.
Numirea acestuia ar urma să fie făcută, potrivit surselor politice, până în data de 10 martie.