Viorica Banciu, conferenţiarul de la Facultatea de Ştiinţe Socio Umane a Universităţii Oradea prinsă în flagrant cu mită şi arestată la sfârşitul săptămânii trecute pentru o perioadă de 30 de zile, este acuzată de procurori că îşi obliga studenţii să cumpere de la ea lucrările pentru examenele de licenţă la materia pe care le-o preda, respectiv la limba şi literatura română, sumele cerute fiind între 100 şi 400 euro.

Potrivit unui comunicat semnat de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Maria Cotrău, doar în ultimele luni, Banciu ar fi "vândut" 3 lucrări de licenţă, pentru care a pretins în total 800 euro şi a încasat 500 euro și a ajuns în atenţia procurorilor în urma unui denunţ formulat de una dintre cliente. "În octombrie 2015, inculpata a pretins de la denunţătoare, suma de 300 de euro, în vederea întocmirii unei lucrări de licenţă", se arată în informarea Parchetului. 

În schimbul banilor, femeia a promis totodată că va interveni pe lângă un membru al Comisiei pentru examenul de licenţă din vara anului 2016, pentru ca studenta să promoveze examenul.  

Din suma pretinsă de la denunţătoarea sa, Banciu a încasat 150 euro pe 10 noiembrie anul trecut, iar restul pe 15 ianuarie, în acest an, când a şi fost prinsă în flagrant de poliţiştii DGA Bihor, în timpul unei acţiuni coordonate de Parchetul Bihor.

În aceeaşi zi, conferenţiarul a fost reţinut, iar o zi mai târziu prezentat la Tribunalul Bihor unde a fost arestat pentru 30 de zile de Tribunalul Bihor, măsură care urmează să fie rediscutată de Curtea de Apel Oradea.

Din cercetările efectuate de procurori, altor două studente, Banciu le-ar fi cerut 100 euro respectiv 400 euro, pentru întocmirea lucrării de licenţă la limba şi literatura română, în cel din urmă caz încasând şi "avans" de 200 euro. 

"Faptul că inculpata, în calitate de profesor de limba şi literatura română, a pretins diferite sume de bani în vederea întocmirii unor lucrări de licenţă studentelor sale, refuzându-le practic acestora orice posibilitate de a-şi întocmi fiecare individual lucrările de licenţă, denotă o periculozitate sporită a faptelor ei, întrucât le-a lipsit pe studente de dreptul de a-şi desăvârşi pregătirea profesională, ignorând dreptul acestora de a învăţa", a motivat purtătorul de cuvânt al Parchetului Bihor solicitarea de arestare făcută de colegii ei pe numele universitarei, chemată să răspundă la 3 acuzații de luare de mită şi una de trafic de influenţă.

În opinia lui Cotrău, corupţia din învăţământ aduce la degradarea sistemului educaţional, promovarea nonvalorilor şi incompetenţa profesională.

"Trecerea de la micile atenţii oferite profesorilor, cu diferite ocazii, la cadourile scumpe sau obligativitatea meditaţiilor acasă declanşează o competiţie incorectă între copiii fără posibilităţi materiale, care învaţă sau vor să înveţe, si cei care îşi cumpără notele sau examenele. Şansa copiilor săraci de a câştiga această competiţie dată pentru dreptul la învăţătură depinde doar de voinţa colectivă şi atitudinea civică anticorupţie, prin netolerarea, denunţarea, demascarea şi, nu în ultimul rând, sancţionarea cu promptitudine a acesteia", a mai explicat Cotrău.