Consiliera locală UDMR Kirei Melinda îi reproşează primarului Ilie Bolojan tonul răstit şi nepoliticos pe care i se adresează în şedinţele Consiliului Local, ultima astfel de ieşire a edilului având loc la întrunirea legislativului orădean din 15 februarie, când s-a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului pentru acest an.
"Am înţeles că nu sunt bani pentru fundaţii, însă Legea Tineretului îl obligă să aloce fonduri pentru tineret. Eu i-am solicitat să respecte legea şi să aloce bani pentru organizaţiile studenţeşti. El m-a trimis cu petiţia la preşedintele Consililui Judeţean Pasztor Sandor. Ce legătură e între cele două instituţii? Pe mine nu mă interesează ce face Consiliul Judeţean, mă interesează ce se întâmplă în municipiu", s-a plâns Kirei într-o conferinţă de presă organizată, miercuri, la sediul UDMR.
Potrivit consilierei, o altă discuţie care a trezit iritarea edilului a fost cea referitoare la donaţiile de teren la care sunt obligaţi cei care doresc autorizaţii de construire. "Există hotărâri judecătoreşti definitive, care spun că această practică reprezintă un abuz. Trebuie să existe variante legale pentru a prelua acele terenuri. Dacă aş fi eu în executiv, aş lua un expert lângă mine şi aş încerca să găsesc o variantă care să nu fie păguboasă pentru aceşti oameni. Sunt convinsă că sunt, dar nu se vrea", a spus consiliera.
Incomodă a fost, zice Kirei, şi discuţia referitoare la un proiect de hotărâre prin care Primăria Oradea şi-a asigurat cadrul legal pentru angajarea unui avocat specializat în drept penal, pentru a apăra funcţionarii Primăriei.
"Eu nu consider că este normal să plăteşti din bani publici avocaţi care să îi apere pe acei salariaţi din primărie care sunt cercetaţi pentru neglijenţă sau abuz. Nici chiar atunci când au acţionat conform dispoziţiilor primarului, fără să ţină cont de prevederile legale", a spus Kirei.
De altfel, consiliera şi-a "vărsat" întreaga nemulţumire într-o scrisoare deschisă adresată primarului, în care îi solicită să nu mai ridice tonul în discuţiile cu consilierii din Opoziţie şi mai ales cu... doamnele: "Domnule Primar, aţi putea revizui şi comportamentul faţă de consilierii locali, îndeosebi cu privire la politeţea necesară în relaţiile cu doamnele", scrie consiliera, atrăgând atenţia edilului că se află la mijlocul mandatului şi "ar fi justificat şi util dacă aţi reevalua atitudinea faţă de probleme de interes public şi aţi manifesta receptivitate faţă de propunerile pertinente".