Administraţia Imobiliară Oradea se pregăteşte să vândă apartamentele din blocul ANL din bulevardul Decebal 65. Consiliul Local se întruneşte luni de la ora 14, pentru a aproba preţul locuinţelor din imobil.
Potrivit raportului de specialitate anexat proiectului de hotărâre, preţul acestora este de 24.600 euro în cazul apartamentelor cu o cameră şi 34.800 euro pentru apartamentele cu două camere. Municipalitatea estimează încasări de 1,1 milioane euro din vânzarea celor 39 de apartamente.
În cadrul aceleiaşi întâlniri, consilierii locali vor aproba şi tarifele de închiriere ale terenurilor de tenis acoperite cu balon de la baza sportivă din Splaiul Crişanei. Astfel, în cursul săptămânii, pentru intervalul orar 8-15, acestea vor putea fi închiriate la un tarif de 55 lei pe oră, iar între orele 15-23, tariful orar va urca la 65 lei. Sâmbata şi duminica terenurile vor putea fi închiriate pentru 70 lei pe oră.
Preţul unui abonament de zece ore în intervalul orar 8-15 va fi de 400 lei, în vreme ce pentru intervalul 15-23 acesta va fi majorat la 500 lei.
Tot luni, Consiliul Local va aproba bugetul nou înfiinţatei societăţi Termoficare Oradea, care se ocupă de distribuirea agentului termic furnizat de Electrocentrale.
Potrivit proiectului de hotărâre, pentru perioada septembrie - decembrie 2013, societatea se va putea baza pe un buget de 42 milioane lei. Din această sumă, 39,6 milioane lei vor fi folosiţi pentru a acoperi cheltuielile cu bunuri şi servicii, de la agent termic şi combustibili până la reparaţii, iar diferenţa va fi alocată în mare parte pentru plata salariilor celor 241 de angajaţi.