Reuniunea extraordinară de marţi a Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal din Oradea s-a încheiat cu propunerea de mazilire a managerului acestei unităţi, dr. Ovidiu Laurean Pop.

Patru la unu

Potrivit surselor BIHOREANULUI, şedinţa extraordinară a CA a fost convocată tocmai pentru a discuta conflictul de interese al dr. Pop, despre care publicaţia noastră a dezvăluit, cu două săptămâni în urmă, că timp de doi ani a deţinut funcţia de manager la spitalul public şi, concomitent, a avut şi un contract de prestări servicii medicale cu spitalul privat Pelican, în beneficiul căruia a încheiat un contract pentru transportarea, pe timp de noapte, a probelor de sânge prelevate de la pacienţii secţiilor de Pneumoftiziologie, Psihiatrie şi Infecţioase, în valoare de peste 130.000 lei.

Dr. Ovidiu Pop a prestat pentru Pelican servicii de anatomopatolog de-a lungul anilor 2011 şi 2012, timp în care a încasat aproape 140.000 lei.

Sursele BIHOREANULUI afirmă că la reuniunea de marţi a Consiliului de Administraţie patru dintre membrii acestui organism (dr. Hadrian Borcea, dr. Foldes Adalbert, ec. Dacian Foncea şi dr. Ovidiu Burtă) s-au pronunţat pentru revocarea lui Pop din funcţia de manager, unul singur (dr. Daniela Rahotă, reprezentanta DSP) votând împotriva acestei propuneri.

Decizia, la Bolojan

Conform procedurilor legale, în cursul zilei de miercuri preşedintele CA al Spitalului Municipal, dr. Ovidiu Burtă, trebuie să comunice propunerea primarului Ilie Bolojan, cel care are ultimul cuvânt de spus.

Contactat de BIHOREANUL, edilul a declarat că ştie situaţia de la Municipal, urmând să ia o decizie în cursul zilei de miercuri. „Sunt informat despre problemele de la Spitalul Municipal şi voi lua o decizie mâine", a spus Bolojan.

Dr. Ovidiu Laurean Pop a preluat funcţia de manager al Spitalului Municipal Dr. Gavril Curteanu în luna decembrie a anului 2010, iniţial fiind numit prin dispoziţie a primarului, apoi în urma câştigării unui concurs, mandatul său expirând în ianuarie 2014.

Pe lângă conflictul de interese ca manager la spitalul public şi prestator de servicii la cel privat, doctorului Pop i s-a imputat şi proasta administrare a Municipalului, reflectată în acumularea unui deficit evaluat în urmă cu o lună la 3 milioane lei, iar acum două săptămâni la 1,5 milioane lei.

Citiţi pe aceeaşi temă şi articolul Pui de Pelican: Managerul Spitalului Municipal este concomitent prestator de servicii la Spitalul Pelican!