La sediul Consiliului Judeţean Bihor a avut loc joi o întâlnire care, conform unui comunicat de presă, "a prefaţat lansarea în dezbatere publică a propunerii strategiei pentru dezvoltare durabilă a judeţului Bihor pentru perioada 2014-2020", suprapusă următorului exerciţiu financiar al Uniunii Europene.

La întâlnire au participat peste 100 de reprezentanţi ai instituţiilor publice din judeţ, ai autorităţilor administraţiei publice locale şi judeţene, precum şi ai societăţii civile şi ai mediului de afaceri, care utilizează servicii publice şi au sau pot avea puncte de vedere în legătură cu subiectele puse în discuţie.

Strategie cu "dedicaţie"

CJ Bihor a început proiectul de elaborare a strategiei de dezvoltare durabilă 2014-2020 în luna mai a acestui an, când a atribuit sarcina de a întocmi acest document, contra sumei de 90.000 euro, asocierii formate din două firme de consultanţă, din care una este Romactiv, la care a lucrat anterior directorul de cabinet al preşedintelui CJ, Horia Carţiş.

Motivaţia elaborării strategiei a fost că, fără un asemenea document, conducerea CJ Bihor nu va putea să fundamenteze obiectivele pentru care în următorii şapte ani va solicita finanţări din partea Uniunii Europene, iar termenul pentru finalizarea documentului a fost stabilit pentru luna decembrie 2013.

Transparenţă şi colaborare

Potrivit comunicatului emis de conducerea CJ, în prezent se desfăşoară ultima etapă a proiectului pentru elaborarea strategiei, şi anume "organizarea consultărilor publice şi finalizarea strategiei şi portofoliului de proiecte aferent acesteia", etapă în cadrul căreia va fi propunerea de strategie va fi validată prin "largi consultări publice" şi va include toate observaţiile şi comentariile pertinente ale factorilor implicaţi.

"Procesul de elaborare a fost unul de tip transparent şi colaborativ. Întregul proces s-a bazat pe consultări directe cu actori locali şi publicul larg", susţine conducerea CJ, precizând că au fost adunate informaţii de la mai mult de 70 de instituţii şi autorităţi publice din judeţ, de la toate cele 101 municipii, oraşe şi comune bihorene, de la peste 100 de reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi judeţene, de la reprezentanţii societăţii civile şi ai mediului de afaceri, fiind organizate peste 60 de vizite în judeţ la diverşi "actori locali, companii şi autorităţi publice locale".

Care-i scopul?

Conform conducerii CJ Bihor, strategia pentru dezvoltarea judeţului pentru perioada 2014-2020 se bazează pe patru obiective strategice intercorelate: dezvoltarea infrastructurii publice, creşterea competitivităţii economice în industrie şi în agricultură, valorificarea potenţialului turistic şi, în fine, dezvoltarea serviciilor publice şi a capacităţii administrative a instituţiilor publice.

Aceste ţinte ar urma să fie atinse prin derularea a "cinci iniţiative strategice", şi anume modernizarea Aeroportului Oradea, dezvoltarea mediului de afaceri în zona Tileagd-Aleşd, dezvoltarea turismului sustenabil în Munţii Apuseni, dezvoltarea mediului de afaceri în zona Beiuş şi diversificarea bazei economice în microregiunea Valea Ierului (Marghita - Valea lui Mihai - Săcueni).

Proiecte de 1,4 miliarde euro

În cadrul strategiei, în urma consultărilor de până acum cu reprezentanţii tuturor entităţilor amintite, au fost propuse 124 de proiecte care să fie derulate în următorii şapte ani, în trei trepte de prioritate, valoarea totală a acestora fiind de 1,4 miliarde euro.

De asemenea, au fost inventariate alte 1.517 proiecte în curs de implementare sau propuse spre implementare de către consiliile locale ale celor 101 municipii, oraşe şi comune din judeţ, în valoare totală de peste 6 miliarde euro.

Spuneţi-vă părerea!

După întâlnirea de joi cu reprezentanţii instituţiilor, ONG-urilor şi mediului de afaceri, conducerea CJ îi invită pe toţi cei interesaţi să consulte online proiectul strategiei de dezvoltare pe 2014-2020, acesta fiind postat pe site-ul Consiliului Judeţean, www.cjbihor.ro, dar proiectul poate fi văzut şi în galeria de documente.

De asemenea, bihoreni care doresc să formuleze propuneri, sugestii ori opinii privind documentul supus consultării, sunt invitaţi să le transmită, tot online, pe adresa de e-mail strategie@cjbihor.ro, sau prin poştă, pe adresa Consiliului judeţean Bihor: Oradea, Parcul Traian nr. 5.

Pentru obţinerea oricăror informaţii suplimentare, CJ a desemnat şi o persoană de contact, şi anume Ciprian Mascaş, care poate fi contactat prin e-mail (strategie@cjbihor.ro) sau telefonic (la numărul 0259.410181).