În reuniunea de luni a aleșilor bihorenilor, aceștia au aprobat, în unanimitate, propunerea conducerii administrației administrației județene de realizare a unei tabere pentru copii și tineret în satul Câmp, lângă Vașcău, pe amplasamentul unei școli părăginite.
Facilitatea ar urma să coste circa 5 milioane euro, iar finanțarea să fie obținută din fondurile UE, după cum a explicat președintele CJ Bihor, Mircea Mălan.
Potrivit documentației care a stat la baza proiectului, tabăra ar urma să fie amenajată pe un teren de 4.232 metri pătrați, unde să fie construite două clădiri cu parter și mansardă ca spații de cazare cu o capacitate de 50 de locuri, precum și un corp de clădire cu etaj, ca sală multifuncțională pentru desfășurarea mai multor feluri de activități.
Proiectul ar urma să fie depus la Agenția de Dezvoltare Nord-Vest în vederea obținerii finanțării necesare, prin Programul Regional 2021 – 2027, valoarea lui fiind estimată la 20,996 milioane lei.
În zona unde ar urma să fie construită tabăra se află mai multe obiective turistice, de la Peșterea Câmpeneasa și Izbucul de la Călugări până la situri Natura 2000 cum sunt platoul Vașcău cu avenul Câmpeneasa, Izbucul Boiu și altele.