"Comisia Juridică a dat aviz favorabil". Cu aceste cuvinte rostite marţi la reuniunea Consiliului Judeţean, vicepreşedintele Alexandru Kiss a anunţat acordul colegilor săi din această comisie, pe care o şi conduce, referitor la "însuşirea Dispoziţiei Preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor nr. 891/08.10.2015 privind mandatarea unui consilier juridic din cadrul Serviciului Juridic – Contencios să reprezinte Judeţul Bihor – Consiliul Judeţean Bihor în calitate de parte vătămată, în dosarul nr. 2022/111/2015 aflat pe rolul Tribunalului Bihor".

Altfel spus, Kiss, ca preşedinte al Comisiei Juridice, a anunţat plenul CJ că această comisie aprobă decizia lui Cornel Popa de a numi un jurist care să reprezinte instituţia în procesul intentat de DNA atât împotriva fostului preşedinte din anii 2004-2008, cât şi a omului de afaceri Beniamin Rus, care l-ar fi şpăguit pe Kiss pentru a obţine, între altele, condiţii favorabile la cumpărarea terenurilor fostelor unităţi militare din Calea Aradului şi Calea Armatei Române, unde grupul Selina urma să construiască două cvartale de blocuri.

În acelaşi dosar sunt judecaţi şi alţi oameni de afaceri care l-ar fi "cumpărat" pe Kiss, şi anume Gheorghe Ioan Roatiş, Miklossy Ferenc şi Miklossy Ferenc Laszlo, aceştia doi din urmă cetăţeni unguri, reprezentanţi ai firmei Keviep, interesată în construirea haldei ecologice de deşeuri a Oradiei în aceeaşi perioadă, 2004-2008, dar şi în furnizarea de cărbune la suprapreţ pentru CET-ul din Oradea, tot în perioada 2004-2008.

La fel ca proprietarul Selina, Kiss – reţinut iniţial pentru 24 ore – a fost trimis în judecată sub control judiciar şi nu are dreptul de a părăsi ţara. El este acuzat de procurorii anticorupţie că ar fi realizat venituri necuvenite de peste 4,3 milioane euro, după ce ar fi intervenit ca firmele Keviep, Selina şi Martex să beneficieze de contracte publice cu Consiliul Judeţean, dar şi cu Primăria Oradea, ale căror bugete ar fi fost păgubite cu peste 6 milioane euro.

În dosar a fost cercetat şi omul de afaceri Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, dar faptele reţinute în sarcina acestuia s-au clasat odată cu decesul magnatului, survenit anul trecut. DNA a pus sechestru atât pe averile lui Kiss şi Rus, cât şi pe cea a lui Roatiş, una dintre persoanele prin care liderul UDMR ar fi primit şpăgile.

În acest proces, Consiliul Judeţean Bihor este parte vătămată, pentru a recupera un prejudiciu 7.877.623 lei, reprezentând contravaloarea terenului pe care Selina nu a construit apartamente, aşa cum s-a angajat când a cumpărat suprafeţele fostelor unităţi militare din Calea Aradului şi Calea Armatei Române.

De remarcat că, totuşi, la reuniunea de marţi a CJ, Kiss s-a limitat doar să anunţe avizul favorabil al comisiei juridice pentru aprobarea dispoziţiei preşedintelui CJ Cornel Popa, fără a şi vota Hotărârea, ceea ce înseamnă că nu s-a pus în situaţia de incompatibilitate în care s-ar afla oricare ales care şi-ar exprima poziţia în legătură cu o problemă supusă dezbaterii şi care îl priveşte în mod direct.

Citiţi pe această temă şi articolele

Adio, Sanyi! După 15 ani în fruntea judeţului, baronul Alexandru Kiss e scos pe tuşă doar cu cătuşele

Interceptări în dosarul Kiss: Cum încerca Rozalia Biro să îi vâre lui Bolojan Keviep-ul pe gât