Vicepreşedintele CJ, Dumitru Voloşeniuc, a anunţat miercuri organizarea celei de-a doua ediţii a târgului "Petrece un weekend în Bihor", care va avea loc pe 15-16 mai la Oradea, în Pasajul Vulturul Negru.

Ţinta, la fel ca anul trecut, este ca "locuitorii din mediul urban, mai ales din Oradea, care vor să-şi petreacă sfârşitul de săptămână în afara oraşului, să opteze pentru pensiunile agroturistice din Bihor", a motivat Voloşeniuc, în cadrul unei conferinţe de presă.

Vicele CJ a spus că la târg pensiunile agroturistice vor putea să-şi prezinte ofertele şi să vândă servicii, în acest scop Consiliul Judeţean punându-le la dispoziţie, gratuit, 40 de standuri ce vor fi amplasate în Pasajul Vulturul Negru. "Consiliul Judeţean Bihor şi Primăria Municipiului Oradea, ca partener, vor avea câte un stand, iar celelalte vor fi ocupate în ordinea în care reprezentanţii pensiunilor îşi anunţă participarea la eveniment, pe principiul "Primul venit, primul servit", condiţia fiind ca expozanţii să rămână la standuri de dimineaţa de la ora 10.00, până la încheierea programului, seara la ora 18.00", a mai spus Voloşeniuc.

Reprezentantul Consiliului Judeţean a afirmat că, spre deosebire de anul trecut, când organizarea şi promovarea evenimentului au costat aproape 30.000 de lei, anul acesta cheltuielile vor scădea la aproximativ 10.000 de lei, întrucât standurile folosite sunt cele de la prima ediţie. La această sumă se va mai adăuga o alta, pentru publicitatea în presă.

"Noi suntem convinşi că acest eveniment merită organizat fiindcă, potrivit informaţiilor furnizate de ANTREC Bihor (Agenţia Naţională pentru Turism Rural şi Ecologic), în România rata de scădere a activităţilor în turism a fost de aproape 40%, în timp ce în Bihor de numai 11%. Un asemenea eveniment poate populariza judeţul şi bihorenii pot petrece sfârşitul de săptămână aproape de casă, la costuri mai mici, contribuind la salvarea unor locuri de muncă în judeţul lor", a spus vicepreşedintele CJ.

Conform spuselor lui Voloşeniuc, anul trecut, la prima ediţie a târgului "Petrece un weekend în Bihor", au fost circa 5.000 de vizitatori, inclusiv străini, o parte a acestora devenind ulterior clienţi ai unor pensiuni din judeţ. "Toată lumea ar avea de câştigat, bihorenii ca turişti, dar şi operatorii de turism din Bihor şi autorităţile locale cărora aceştia le plătesc taxe şi impozite", a afirmat Voloşeniuc.

Reprezentanţii pensiunilor care doresc să se promoveze prin târgul "Petrece un weekend în Bihor" ce va avea loc pe 15 şi 16 mai trebuie să-şi anunţe intenţia de participare la Consiliul Judeţean Bihor.