Într-o şedinţă specială care a durat puţin peste 20 de minute şi la care aleşii bihorenilor au participat doar pentru câte un minut, strict pentru a vota, Consiliul Judeţean a decis să reducă fondurile alocate iniţial construirii unui centru de cultură şi artă contemporană pentru a redirecţiona o parte din ele acţiunilor anti-coronavirus. CJ oferă 100.000 lei filialei Bihor a Crucii Roşii, pentru achiziţia de măşti, mănuşi şi halate de protecţie pentru medicii de familie din judeţ, iar 392.000 lei pentru suplimentarea bugetului DGASPC.

Câte trei

Reuniunea de miercuri a CJ, anunţată marţi ca fiind una convocată "de îndată", s-a desfăşurat în condiţii speciale, fără prezenţa presei şi asistenţei, fiind asigurată însă o transmisiune directă pe pagina de Facebook a instituţiei.

În sala de şedinţe, şefii CJ au luat loc răsfiraţi la masa consilierilor, în timp ce aceştia au intrat în încăpere strict pentru a vota, anunţând cu voce tare şi care le este opţiunea pentru fiecare din cele trei proiecte supuse aprobării.

După intonarea Imnului Naţional, în timp ce preşedintele Pasztor Sandor, vicepreşedinţii Ioan Mang şi Traian Bodea, secretarul judeţului, Carmen Soltănel, şi câţiva funcţionari stăteau la masa de consiliu, aleşii au intrat în sală doar câte trei, pe rând, rostind cu voce tare: "pentru punctul 1 - da, pentru punctul 2 - da, pentru punctul 3 - da".

Cele trei proiecte adoptate în acest fel vizează stabilirea procedurii de desfăşurare a şedinţelor în situaţii excepţionale, rectificarea bugetului judeţului pe anul în curs şi încheierea unui parteneriat între CJ, filiala Bihor a Crucii Roşii şi Colegiul Medicilor Bihor.

Tăiere de la cultură

Potrivit primei hotărâri, pe viitor şedinţele CJ vor avea loc în situaţii excepţionale numai online, motiv pentru care consilierii au şi fost atenţionaţi să nu plece imediat după votare, deoarece un funcţionar urma să le instaleze pe tablete un soft care să le permită accesul la reuniuni în sistem videoconferinţă.

Prin rectificarea de buget a fost diminuată cu 400.000 lei alocarea iniţială (de la începutul lunii februarie) pentru construirea, la ideea vicepreşedintelui Ioan Mang, a unui "Centru de cultură şi artă contemporană" cu câteva mii de locuri în Oradea.

Din această sumă, 300.000 lei vor fi viraţi în Fondul de rezervă aflat la dispoziţia conducerii CJ, iar cu 100.000 lei se va suplimenta alocarea financiară pentru filiala Bihor a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie.

Pentru sănătate

Potrivit celei de-a treia hotărâri, între CJ Bihor, Crucea Roşie Bihor şi Colegiul Medicilor Bihor se încheie un parteneriat "în vederea finanţării şi realizării în comun a unei acţiuni de sprijinire a medicilor de familie din Bihor şi a personalului angajat în aceste cabinete".

Concret, din cei 100.000 lei furnizaţi de CJ, din alţi 50.000 lei pe care Crucea Roşie Bihor i-a primit anterior prin finanţarea anuală de la bugetul Judeţului şi din încă 1.000 lei asiguraţi de Colegiul Medicilor Bihor, Crucea Roşie va cumpăra măşti, mănuşi şi halate de unică folosinţă pentru cabinetele medicilor de familie. "Apreciem că aceste echipamente vor ajunge la cabinetele medicilor de familie în a doua jumătate a săptămânii viitoare", a transmis, de altfel, conducerea CJ Bihor încă de marţi, cu o zi înaintea şedinţei speciale.

Tot prin rectificarea decisă miercuri, bugetul DGASPC Bihor a fost majorat cu 391.500 lei, deoarece materialele sanitare şi produsele alimentare pe care instituţia trebuie să le asigure în centrele de protecţie a copiilor şi a adulţilor cu handicap s-au scumpit considerabil în ultimele două săptămâni.