Consiliul Local pregăteşte externalizarea parcărilor din Oradea către o firmă de profil. Consilierii locali şi-au dat, joi, acordul de principiu pentru iniţierea unei proceduri de selecţie care să aibă ca rezultat desemnarea unui partener privat dispus să dezvolte şi să administreze împreună cu municipalitatea parcările din oraş, cu excepția celor de domiciliu.

E nevoie de parcări

Potrivit viceprimarului Florin Birta, Oradea are nevoie urgentă de noi parcări supraetajate pentru a face faţă creşterii numărului de autovehicule.

De altfel, după cum se ştie, municipalitatea are în proiect, în diverse stadii, amenajarea unor parcări supraetajate în zona străzilor Braşovului, Iosif Vulcan, Mihai Pavel, Gheorghe Doja şi Jean Calvin, precum şi a primei parcări "de cartier" pe mai multe niveluri, proiectate pentru locuitorii din zona Colegiului Naţional Onisifor Ghibu.

"Primăria Municipiului Oradea nu are capacitatea să scoată 20 milioane euro ca să construiască aceste parcări", a explicat Birta.

Un partener care să investească

Concret, municipalitatea este în căutarea unui operator global cu care să se asocieze. Firma ar urma să investească din banii proprii, urmând să îşi recupereze investiţia din taxele de parcare.

Consiliul Local a mandatat executivul să elaboreze în termen de 60 de zile un caiet de sarcini pentru desemnarea acestui partener printr-o licitaţie publică.

"În termen de 60 zile vom veni cu un caiet de sarcini pentru varianta unei concesiuni sau unei asocieri. Acesta va avea trei condiţii: viitorul partener să fie un operator global pentru a avea forţa financiară necesară, să îşi asume aceste investiţii în cel mai scurt timp, iar orice modificare a tarifelor de parcare să se facă cu acordul Consiliului Local Oradea, singura excepţie fiind actualizarea acestora cu rata inflaţiei", a explicat Florin Birta.

Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu votul exclusiv al consilierilor PNL în condiţiile în care grupurile UDMR şi PSD s-au abţinut de la vot.