Masterplanul care va sta la baza viitorului Plan Urbanistic General, precum şi regulamentul privind controlul reproducerii câinilor de pe domeniul public au fost adoptate joi cu doar două voturi peste minimum de 14 voturi posibil. Cele două hotărâri au fost luate cu opoziţia grupurilor UDMR şi PDL, care s-au declarat împotriva adoptării lor.

Proiectul care va sta la baza viitorului PUG s-a lovit de cea mai puternică opoziţie. Democrat liberalul Dorin Corcheş a etichetat ca "puerile" măsurile care formează strategia de dezvoltare a oraşului.

"Nu pot să fiu de acord cu acest masterplan. Explicaţiile pe care le are Executivul pe marginea acestor subiecte sunt puerile. Nu pot fi de acord nici cu legătura extraordinară dintre Universitate şi centrul oraşului, pentru că nu văd cum se va realiza inelul ocolitor al centrului oraşului, şi nu pot fi de acord nici cu blocarea intravilanului oraşului, pentru că se aduc prejudicii dreptului de proprietate", a spus Corcheş.

Orădenii contează...

Udemeristul Pasztor Sandor s-a pronunţat împotriva masterpanului din raţiuni principiale. "Problema mea e una principială. Noi facem dezbateri publice pentru că vrem să includem şi părerile oamenilor, iar peste o săptămână venim în Consiliul Local tot cu proiectul iniţial", a spus consilierul UDMR.

În încercarea de a răspunde reproşurilor consilierilor locali, Adriana Lipoveanu, directorul adjunct al Instituţiei Arhitecului Şef, a replicat că materialul în dezbatere stabileşte doar ideile de bază, urmând ca strategia efectivă şi măsurile concrete să fie creionate în etape de lucru ulterioare.

"Până la stabilirea PUG-ului vor mai urma cel puţin două dezbateri publice. Acum discutăm doar direcţiile de dezvoltare", a spus Lipoveanu. Directoarea a negat vehement că municipalitatea ar fi ignorat sugestiile făcute de orădeni la dezbaterea publică de săptămâna trecută. "Dacă veţi consulta materialul cu atenţie veţi vedea că propunerile orădenilor au fost înglobate. Acesta este un material completat, nu primul draft care a fost supus dezbaterii publice", a zis directorul adjunct.

Varianta demolării rămâne

Adriana Lipoveanu a rămas însă fără argumente atunci când consilierul Pasztor Sandor a arătat că orădenii s-au declarat la dezbaterea publică de săptămâna trecută împotriva demolării caselor de pe străzile Avram Iancu şi Sucevei, dar totuşi propunerea a rămas în picioare.

"Cetăţenii s-au pronunţat împotriva demolării, iar noi nu am modificat asta în proiect, conform propunerii orădenilor", a spus Pasztor.

În final, proiectul a fost adoptat cu 14 voturi "pentru" din partea reprezentanţilor USL. Opt consilieri ai UDMR şi PDL au votat împotrivă, iar consilierul local Adelina Coste a preferat să se abţină de la vot.

Cu poliţia după Grivei

În ceea ce priveşte regulamentul privind controlul reproducerii câinilor, care prevede efectuarea unui recensământ al acestora, microciparea lor, precum şi obligativitatea sterilizării, discuţiile au fost la fel de aprinse.

Reprezentanţii UDMR au propus ca municipalitatea să traseze agenţilor Poliţiei Locale sarcini mai importante decât hăituirea câinilor, această corvoadă urmând să fie transferată Administraţiei Domeniului Public care, oricum, gestionează adăpostul "Grivei".

În replică la solicitările aleşilor, Mircea Ghitea, şeful Direcţiei Tehnice a Primăriei, iniţiatoarea proiectului, a spus că municipalitatea a avut această alegere tocmai pentru a da mai multă greutate acţiunii.

"A fost decizia conducerii municipalităţii ca Poliţia Locală să se ocupe de această acţiune, ADP nefiind o autoritate publică. Probabil premisa a fost şi faptul că Poliţia Locală se poate deplasa oriunde în oraş", a spus Ghitea. Directorul a spus că Primăria va achiziţiona două scannere pentru citirea cip-urilor, în valoare de 2.000 euro bucata, care vor fi date în gestiune poliţiştilor locali.

Musafirul Grivei

Discuţia a căpătat accente de tot râsul în momentul în care, speculând o scăpare a regulamentului, consilierul local Szabo Jozsef a întrebat ce măsuri se pot lua împotriva câinilor care, conform documentelor, nu sunt din Oradea, întrucât regulamentul vizează exclusiv orădenii şi câinii lor.

"Câinele cu acte în regulă, locatar într-o comună, dar care se află la un orădean, va putea fi controlat sau nu?", a întrebat consilierul.

Exprimarea nefericită a consilierului a fost taxată rapid de Mircea Ghitea care l-a rugat, ironic, dar pe un ton încă politicos, să îi adreseze întrebarea în scris pentru că nu o înţelege. "Nu vă supăraţi, dar nu înţeleg ce înseamnă un câine cu domiciliul într-o comună venit în Oradea în vizită la cineva", a spus directorul în hohotele consilierilor.

Ulterior, după ce spiritele s-au mai liniştit, Ghitea a precizat că regulamentul face referire exclusiv la câinii deţinuţi de orădeni, ca atare patrupedele care potrivit carnetului de sănătate se află în proprietatea unor persoane din alte localităţi nu intră sub incidenţa regulamentului.

În urma schimbului de replici, normativul a fost adoptat la limită cu 16 voturi din minimum de 14 posibil, pentru că reprezentanţii UDMR şi PDL au preferat să se abţină de la vot.