Consiliul Local Oradea a aprobat miercuri, cu votul exclusiv al reprezentanţilor PNL, supraimpozitarea a peste o sută de terenuri neîngrijite, spaţii comerciale ţinute închise sau amplasamente neconstruite din centrul istoric.

"UDMR va vota împotrivă"

Consilierii locali ai grupului PNL au votat în bloc şi fără comentarii 112 proiecte de hotărâri privind aplicarea supraimpozitării începând de anul viitor.

"UDMR va vota împotriva acestor supraimpozitări", a anunţat din capul locului liderul grupului, Kirei Melinda. De asemenea, şi reprezentanţii PSD s-au împotrivit.

Kirei a afirmat că, prin supraimpozitarea unor terenuri ţinute fără construcţii sau a unor spaţii comerciale închise, municipalitatea încalcă dreptul la proprietate, proprietarii lor fiind singurii în măsură să decidă cum le gestionează.

La rândul său, liderul grupului PSD, Liviu Sabău Popa, a atras atenţia că un grup de orădeni au obţinut în instanţă suspendarea supraimpozitării aplicată de municipalităţii proprietarilor de spaţii care îşi ţin spaţiile închise.

"Noi suntem chemaţi să votăm noi supraimpozitări, însă vă amintesc că regulamentul privind revitalizarea centrului istoric, în care sunt cuprinse acestea, a fost suspendat de instanţă în cazul celor care au dat Primăria în judecată", a spus consilierul.

"Un principiu foarte liberal"

Protestele reprezentanţilor opoziţiei s-au lovit de poziţia consilierilor PNL. Consilierul Mihai Maci a replicat la intervenţia liderului grupului UDMR legată de încălcarea dreptului la proprietate. "E un principiu foarte liberal după care ne ghidăm. Cu toţii ne dorim ca respectivele suprafeţe să fie introduse în circuitul economic şi circuitul urbanistic", a spus Maci.

La rândul său, secretarul Consiliului Local, Ionel Vila, cel care acordă viză de legalitate proiectelor de hotărâri, a ţinut să precizeze că regulamentul este în vigoare, chiar dacă instanţa l-a suspendat, fapt pentru care supraimpozitările sunt legale.

"Suspendarea regulamentului privind măsurile de relansare a centrului istoric se aplică doar dacă Hotărârea de Consiliu Local o atacă prefectul, ori nu suntem în această situaţie", a spus Vila.

Pe lista neagră...

Potrivit pachetului de hotărâri aprobat miercuri de Consiliul Local, 80 de orădeni vor fi supraimpozitaţi cu 500% pentru că şi-au lăsat terenurile neîngrijite.

Printre acestea se numără amplasamente precum strada Ciheiului 37 şi 138C, Clujului 209, Eroului Necunoscut 31, Ogorului 122 şi Nufărului 139.

La fel, pe lista celor 35 de proprietari care vor fi supraimpozitaţi cu 50% pentru spaţii comerciale ţinute închise, respectiv amplasamente ţinute fără construcţii se numără deţinătorii amplasamentelor din strada Independenţei 1, Madach Imre 1 – 5, Piaţa Unirii 2-4, Republicii 5, 16 şi 29, respectiv Vasile Alecsandri 10.

Orădenii supraimpozitaţi urmează să primească acasă, în săptămânile următoare, somaţii de plată la care va fi anexată Hotărârea de Consiliul Local în care au fost cuprinşi.