Lucrările de amenajare a pasajului suprateran de la Piaţa 100 au intrat în faza construcţiei viitorului zid de sprijin care va susţine rampa acestuia. 

După finalizarea zidului de sprijin dinspre Piaţa 100, constructorii vor ridica unul similar în partea dinspre cartierul Europa.

"După finalizarea zidurilor de sprijin se va trece la umplerea spaţiului dintre ele iar deasupra va fi construită rampa pasajului până în zona intersecţiei cu strada Universităţii. În centrul intersecţiei vor fi amplasaţi piloţi foraţi peste care se vor monta grinzi de beton, la fel ca la pasajul de la intrare în Oradea dinspre Băile Felix. Ulterior sub pasaj va fi amenajat un sens giratoriu pentru cei care vor să intre la Piaţa 100", a declarat BIHOREANULUI viceprimarul Florin Birta.

Potrivit viceprimarului, în momentul de faţă constructorii amenajează în partea dinspre Piaţa 100 o bandă de ocolire a şantierului.

"Banda de ocolire va fi folosită în momentul în care circulaţia pe şoseaua de centură va fi oprită având în vedere lucrările iar ulterior va servi şoferilor care venind dinspre Calea Aradului doresc să intre la Piaţa 100 şi nu vor mai urca pe pasaj", a explicat Birta.

Lucrările de amenajare a pasajului au fost atribuite firmei Porr Construct pentru suma de 27,8 milioane lei cu un termen de execuţie de 18 luni care expiră în aprilie 2021.

Având în vedere deranjul provocat traficului de pe inelul ocolitor al oraşului, constructorii şi-au asumat în faţa reprezentanţilor municipalităţii finalizarea construcţiei înainte de sfârşitul acestui an.