Betonul face noi victime. Construcţia terasei Lotus Center din centrul Oradiei a început vineri dimineaţă cu măcelărirea copacilor de pe malul Crişului Repede.
Doi arbori de pe spaţiul verde care înconjura platoul fostului local Budi Bar de lângă podul Sfântul Ladislau au fost ciopârţiţi, iar crengile aruncate în râu.
Lemne de foc
Tăiaţi la înălţimea primului nivel al clădirii din vecinătate, arborii nu mai au nicio şansă de supravieţuire şi vor deveni mai mult ca sigur lemn de foc.
Sâmbătă dimineaţă, un utilaj de tip pikon spărgea placa de beton care a susţinut fosta terasă, avansând spre Podul Sfântul Ladislau pentru a face loc şantierului.
"Nu mai ştiu cum să betoneze toată Oradea! O să facă aici o crâşmă cu terasă din beton, o să pună nişte beţe de copaci şi o să avem umbră şi oxigen de la ei peste 20 de ani!", a prostestat un orădean.
"Vom verifica!"
Contactat de BIHOREANUL, viceprimarul Florin Birta, coordonatorul Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei, nu a putut preciza dacă tăiera arborilor are aprobările necesare. "Nu pot să mă pronunţ în acest moment. Vom verifica şi vom lua măsurile care se impun", a declarat edilul.
Inginerul peisagist Orlando Balaş, membru în Comisia consultativă pentru lucrări de tăiere care funcţionază pe lângă Primărie, spune însă că viceprimarul nu va trebui să caute foarte mult.
"Comisia nu a dat niciun aviz pentru tăierea acelor arbori. Nu este însă exclus ca firma să aibă toate documentele. Direcţia de Urbanism nu cere niciodată avizul Direcţiei Tehnice pe lângă care funcţionează comisia, de parcă nu ar aparţine de aceeaşi Primărie", a afirmat Balaş.
Peisagistul a spus că a cerut în mod repetat reprezentanţilor municipalităţii ca Direcţia de Urbanism să condiţioneze acordarea autorizaţiilor de construire şi de avizul comisiei, pentru a evita tăierile abuzive. Deocamdată, fără succes.
Atenţie, lucrări!
Firma Lotus Center a obţinut săptămâna aceasta de la Primărie interzicerea accesului pietonal pe porţiunea din strada Emilian Mircea Chitul delimitată de strada Malului şi Piaţa Ferdinand.
Cei circa 300 metri de stradă vor fi rezervaţi exclusiv angajaţilor KESZ, constructorul desemnat de Lotus, pentru următoarele patru luni.
Totodată, cu ocazia lucrărilor, vor fi desfiinţate două locuri de parcare de pe strada Malului pentru a permite utilajelor de mare tonaj accesul în şantier.