Nicio ridicare fără demolare. Amenajarea viitoarei zone publice de deasupra parcării subterane din strada Independenței, în zona delimitată de Podul Ladislau, sinagoga Sion și malul Crișului Repede, a demarat miercurea trecută cu demolarea construcțiilor deja existente.

Spre mirarea trecătorilor, constructorii au început să spargă cu picamere grinda de beton armat înaltă de circa 50 centimetri care înconjura cele două clădiri prin care se face accesul în parcare.

Potrivit proiectanților, centura din beton trebuie înlăturată pentru că blochează vederea la malul Crișului pentru turiștii care ies din Pasajul Vulturul Negru, iar spațiul eliberat va permite trecătorilor o perspectivă firească, asigurând legătura dintre pasaj și viitoarea piațetă.

Deși lucrările au început cu o demolare, vestea bună este că vederea către malului Crișului nu a fost blocată de clădirea ce asigură accesul în parcarea subterană, pentru că atunci, cine știe, poate Primăria ar fi cerut și demolarea ei.

După cum se vede, în Oradea meșterul Manole a încetat de mult să fie doar o legendă: ce construiește, municipalitatea demolează singură...
 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!