Primul corp de clădire din campusul şcolar construit de Primărie în curtea Bibliotecii Gheorghe Şincai va fi dat în folosinţă începând cu luna septembrie, la deschiderea anului şcolar. Aici vor face cursuri elevii Colegiului Economic Partenie Cosma, instituţie şcolară rămasă fără sediu anul trecut, din cauza retrocedării imobilului în care îşi desfăşura activitatea.

"În prima fază, procesul de învăţământ se va desfăşura în două schimburi, de dimineaţă şi de după-amiază, pentru că avem doar 24 de săli de clasă, dar după construirea celui de-al doilea corp de clădire situaţia se va normaliza", a declarat primarul Ilie Bolojan, joi în cadrul unei conferinţe de presă.

Primarul Bolojan a mai spus că lucrările la primul corp de clădire existent au ajuns în fază de finalizare, urmând să fie montată instalaţia de încălzire, să fie amenajată centrala termică şi să fie comandat mobilierul. "Până la începerea anului şcolar, va trebui să împrejmuim terenul astfel încât să separăm zona de copii de zona de şantier la lucrările ce continuă pentru al doilea corp de clădire", a spus primarul. Bolojan a mai afirmat că, în urma discuţiilor cu reprezentanţii Liceului cu Program Sportiv, elevii de la "Partenie Cosma" îşi vor putea face face orele de educaţie fizică în sala de sport a liceului "Bihorul", până la construcţia uneia proprii.

Contractul referitor la construcţia campusului şcolar prevede ridicarea a şapte corpuri de clădire, din care două cu destinaţie de şcoală şi alte cinci cu destinaţie de cantină, internat, garsoniere pentru profesori, ateliere şcolare şi sală de sport.

Lucrările au fost adjudecate de firma Selina pentru suma de 37,3 milioane lei, din care valoarea lucrărilor decontate se ridică la 5,1 milioane lei.