Lucrările de înlocuire a conductelor de apă şi canalizare din zona centrală par blestemate. Cele două firme care au preluat anul trecut prin licitaţie lucrările de înlocuire a 30 kilometri de reţea de apă şi canalizare abandonate de Selina în 2014, Dondi Project Construcţii SRL Otopeni şi Brexxon DDS Mureş, au primit la rândul lor de la Compania de Apă Oradea notificări de reziliere a contractelor.

"Le-am înaintat executanţilor înştiinţări de reziliere. Este un fel de cartonaş galben care le atrage atenţia să urgenteze lucrările. Firmele sunt în termenul contractual, dar progresul este zero", a declarat directorul CAO, Ovidiu Gavra. Potrivit acestuia, lucrările - care au termen de finalizare în luna iunie - au fost realizate în procent de doar 1%.

"Decizia finală cu privire la rezilierea contractelor va fi luată în cursul lunii martie. Poate până atunci executanţii se mobilizează şi lucrează cu zeci de echipe în paralel. Nici aşa nu se vor putea încadra în termenul final şi vor suporta penalităţi, dar măcar îşi vor onora contractul", a declarat directorul.

Gavra a mai spus că operatorul de apă şi canalizare nu este în pericol să piardă finanţarea europeană alocată pentru înlocuirea conductelor deoarece lucrările au fost fazate până în 2020.

În cazul în care cei doi executanţi nu se vor mobiliza, CAO va rezilia contractul de execuţie şi va organiza o nouă licitaţie pentru a desemna cel de al treilea executant al lucrărilor.

Firma Dondi Project Construcţii şi-a atribuit în urma licitaţiei de anul trecut două loturi de lucrări. Primul lot, adjudecat pentru 8,3 milioane lei, cuprinde străzi printre care Arieşului, Anatole France, Constantin Tănase, Dimitrie Cantemir, Sextil Puşcariu ş.a. Al doilea lot, la care valoarea lucrărilor se ridică la 8,8 milioane lei, cuprinde artere precum Arany Janos, Coziei, Garoafei, I.L. Caragiale, Leonard Mociulschi, Mihai Viteazul ş.a.

La rândul său, Brexxon DSS a câştigat lucrările de reabilitare a canalizării pe străzi precum 1 Decembrie, Aurel Lazăr, George Enescu şi Traian Moşoiu, pentru suma de 2,5 milioane lei.