Primele 16 grinzi de beton din totalul de 51 care vor acoperi viitorul pasaj pe sub Bulevardul Magheru din Oradea au fost montate luni.
Începând de marți, pe suprafața montată va fi amenajată armătura de fier pentru ca această porțiune de pasaj să poată fi suprabetonată.
„Constructorii vor începe marți lucrul la armătura de fier peste grinzile montate în acest prim tronson al pasajului, iar joi vor turna suprastructura din beton a celor 16 grinzi. Construcția va sta neatinsă o săptămână, ca să se usuce betonul, după care se va turna asfalt”, a declarat viceprimarul Florin Birta, luni, pentru BIHOREANUL.
Ulterior constructorii vor devia circulația din Bulevardul Magherul pe primul tronson realizat și asfaltat, pentru a putea lucra la tronsonul al doilea al pasajului, din mijlocul străzii, și la tronsonul al treilea, dinspre Parcul Traian.
„În momentul de față putem spune că pasajul este realizat în proporție de 70%. Construcția va fi finalizată în iunie”, a mai spus Birta.
Lucrările de amenajare a pasajului subteran din Bulevardul Magheru şi de lărgire a carosabilului de pe podul Dacia sunt realizate din fonduri europene de o asociere de firme reprezentată de Freyrom SA pentru suma de 14,5 milioane lei.
Termenul de predare a lucrării este luna septembrie 2020, dar constructorii speră să termine mai repede.